Botoșăneancă de 40 de ani, moartă din cauza gripei!

O femeie în vârstă de 40 de ani, din județul Botoșani, a decedat în Spitalul Județean Mavromati. Institutul Cantacuzino a confirmat în cazul acesteia că avea gripă.

Femeia, din mediul rural, a ajuns la spital în urmă cu două săptămâni, în stare gravă, fiind internată inițial în cadrul Secției Boli Contagioase, ulterior fiind transferată pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Mavromati.

Probele care i-au fost recoltate au fost trimise la laboratorul Institutului Cantacuzino, care după câteva zile a confirmat că femeia avea gripă.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean, a fost inițiat tratamentul specific, dar și pe fondul unor afecțiuni de sănătate pe care le avea, femeia a decedat luni. 

 

"Pacienta, de 40 de ani, din mediul rural, a fost internată prima dată în cadrul Secției Boli Infecțioase în data de 8 ianuarie, cu pneumonie acută. Datorită stării grave, pacienta se transferă în cadrul Secției de Terapie Intensivă unde se recoltează probe pentru suspiciunea de gripă. Acestea au fost trimise la Institutul Cantacuzino, unde se cnfirmă faptul că pacienta prezintă infecție respiratorie cu virusul gripal AH1. Se inițiază tratamentul viral din data de 12 ianuarie până în cursul zile de 22 ianuarie când pacienta, din păcate, decedază pe secția Anestezie și Terapie Intensivă", a precizat medicul Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Mavromati. 

Acesta este primul deces din cauza gripei înregistrat, iarna aceasta, în județul Botoșani.

Medicii susțin că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă şi recomandă tuturor celor care sunt în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinul gratuit.

De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă.

Pentru sezonul 2017-2018, Ministerul Sănătății a achiziționat peste 1 milion de doze de vaccin gripal, dublu față de anul 2016, astfel încât să asigure vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane aflate în grupele de risc. 

În campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătății sunt imunizate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis personalul medical, persoane cu vârsta peste 65 de ani, una dintre categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii și bătrâni instituționalizați, personal medical, gravide, conform recomandărilor OMS și ECDC.

 

 
 
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Recomandarea săptămânii la Cinema Unirea: "Dosarele Oraşului Alb"! - VIDEO

astăzi, 08:47

"Dosarele Oraşului Alb", thriller SF scris de Bogdan Ficeac şi regizat de Iura Luncaşu, ajunge în cinematografe. Filmul te poartă într-o cursă contracronometru plină d...

Nadia Comăneci intră în juriul Românii au talent: „Vin să mă emoționez, să râd cu voi, să plâng cu voi!”

astăzi, 08:33

Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci va face parte din juriul emisiunii „Românii au talent” de la PRO TV, din sezonul următor. Momentan, sezonul 17 este la faza de înscri...

Afacerile producătorului de costume Formens din Botoşani au crescut cu aproape 10% în 2025!

astăzi, 08:06

Producătorul de costume Formens din Botoşani, controlat de antreprenorul francez Losson Gerard Justin Joseph, a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri de 331,5 mil. lei (65,7 mil. euro), în ...