Un singur caz de infectare cu virusul COVID-19 a fost depistat, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Botoșani. Este vorba despre o persoană venită din Marea Britanie, a declarat vineri managerul Direcției de Sănătate Publică (DSP), medicul Monica Adăscăliței.
Potrivit acesteia, persoana în cauză este din comuna Cordăreni și se află în carantină de opt zile.
În Marea Britanie au fost înregistrate numeroase cazuri de contaminare cu tulpina „Delta” a virusului SARS-CoV-2.