Bolojan le cere scuze pacienților, dar acuză sindicatele de ”minciuni și dezinformări”. CÂTE posturi se vor debloca!

Bolojan le cere scuze pacienților, dar acuză sindicatele de ”minciuni și dezinformări”. CÂTE posturi se vor debloca!

 Ilie Bolojan  Foto: ebihoreanul.ro

Premierul demis Ilie Bolojan și-a cerut scuze pacienților afectați de greva generală din Sănătate, dar a acuzat sindicatele că au declanșat protestul pe baza unor „minciuni și dezinformări”.

Totodată, Guvernul a aprobat deblocarea a 6.850 de posturi, cu aproape 1.000 mai puține decât ultima propunere prezentată de Ministerul Sănătății.

Premierul demis Ilie Bolojan a început declarațiile de după ședința de Guvern de marți seara cu un mesaj adresat pacienților afectați de greva generală din Sănătate.

 

Mesaj adresat pacienților afectați de greva

„Îmi cer scuze tuturor pacienților pentru disconfortul pe care astăzi l-au avut”, a declarat acesta, exprimându-și totodată respectul pentru medici, asistenți și personalul sanitar.

Mesajul de conciliere a fost urmat însă de un atac la adresa sindicatelor. Bolojan a susținut că protestul este bazat pe „minciună și dezinformare” privind efectele viitoarei legi a salarizării și a dat asigurări că niciun salariu din sistemul public nu va scădea. Potrivit acestuia, eventualele majorări salariale vor depinde de posibilitățile bugetare, scrie doctorulzilei.ro.

Premierul a anunțat și schimbarea modului de finanțare a spitalelor. El a afirmat că unitățile cu mulți pacienți vor primi mai multe resurse, iar spitalele cu grad redus de ocupare vor trebui să își reorganizeze secțiile și personalul.

Guvernul a aprobat deblocarea a 6.850 de posturi

În privința angajărilor, Guvernul a aprobat deblocarea a 6.850 de posturi în sistemul sanitar. Bolojan a precizat că repartizarea s-a făcut în funcție de două criterii, ponderea cheltuielilor de personal în bugetul spitalului și gradul de ocupare a paturilor. El a susținut că peste 150 de spitale au o ocupare sub 50%, situație care arată că resursele nu sunt distribuite eficient.

Numărul posturilor aprobate

Numărul posturilor aprobate este însă mai mic decât variantele prezentate anterior de Ministerul Sănătății.

Pe 7 iulie era anunțată deblocarea a 7.621 de posturi, iar pe 27 iulie ministerul vorbea despre 7.805,5 posturi.

Bolojan nu a explicat de ce forma finală a memorandumului prevede doar 6.850 de posturi.

Declarațiile au fost făcute în prima zi a grevei generale declanșate de Federația SANITAS, care acuză Guvernul că a elaborat proiectul noii legi a salarizării fără consultarea sindicatelor și cere menținerea veniturilor și reluarea negocierilor, potrivit stiripesurse.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Municipiul Suceava devine Capitala Tineretului din România în anul 2028!

astăzi, 14:25

Municipiul Suceava a câștigat titlul de Capitală a Tineretului din România pentru anul 2028, în urma unei ediții care a adus în competiție un număr record de 10 orașe. An...

Ai cumpărat un apartament cu balconul deja închis. Cine răspunde?

astăzi, 14:08

Balconul a fost închis de un fost proprietar, poate chiar cu 30 sau 40 de ani în urmă. Noul proprietar poate fi amendat? Poate fi obligat să desființeze lucrarea? Și cum se stabilește...

Cum arată harta vitezei internetului în funcție de județul în care locuiești?

astăzi, 13:41

Viteza internetului din România a înregistrat îmbunătățiri în 2025, însă diferențele dintre județe rămân foarte mari, potrivit ultimului raport publicat de A...