DSP Suceava face recomandări medicilor de familie şi spitalelor legate de diagnosticarea corectă a pacienţilor, după ce în Ucraina, la graniţa cu România, s-au confirmat cazuri de difterie. Boala e extrem de contagioasă, dar a fost eradicată în România în 1980.
Recomandările conducerii DSP vin după atenţionarea de călătorie emisă de Ministerul Afacerilor Externe cu privire la existenţa unor cazuri de difterie în Ucraina.
„Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Suceava a fost informată de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile în data de 1 noiembrie despre confirmarea unor cazuri de difterie în regiuni din Ucraina de la graniţa de nord a României. În contextul în care acoperirea vaccinală pentru bolile difterie, tetanos şi tuse convulsivă raportată de judeţele de la graniţa cu Ucraina, este suboptimală, au fost transmise recomandări tuturor medicilor de familie şi unităţilor sanitare cu privire la necesitatea acordării unei atenţii deosebite diagnosticării corecte a tuturor cazurilor de angină cu simptomatologie sugestivă, inclusiv prin investigaţii de laborator. CNCSBT a recomandat îmbunătăţirea acoperirii vaccinale prin mobilizarea tuturor medicilor de familie în vederea recuperării restanţierilor, copii şi adolescenţi, nevaccinaţi sau vaccinaţi incomplet”
, se arată într-un comunicat transmis de directorul DSP Suceava, Liliana Grădinariu.
Potrivit DSP Suceava, la nivel naţional şi judeţean nu s-au mai înregistrat cazuri de difterie din anii '80.
Liliana Grădinariu spune că difteria este o boală contagioasă, cu evoluţie gravă, dar perfect controlabilă prin dozele de vaccin administrate corect în primii ani de viaţă.
Difteria este o boală infecțioasă și contagioasă a căilor respiratorii, care se manifestă îndeosebi la copii. Este o boală gravă la care complicațiile pot duce la cazuri mortale. Pentru prevenirea bolii există un vaccin eficient.
Difteria reprezintă о boală acută infecţioasă și contagioasă caracteristică doar omului (antroponoză). Această boală infecțioasă este produsă de către bacilii difterici toxigeni. Difteria se caracterizează printr-o evoluție deosebit de severă, potențial letală. Calea de transmitere este cea aeriană. Difteria se caracterizează clinic prin inflamaţie fibrinoasă la poarta de intrare, intoxicaţie şi complicaţii din partea sistemelor cardiovascular, nervos şi renourinar. Difteria nu lasă imunitate de durată.
Difteria este cunoscută omenirii de la începutul e.n. Însă a fost descrisă pentru prima dată în secolul XVI de către spanioli. Descrierea s-a bazat pe observațiile făcute de către medici, deoarece difteria era larg răspândită în acel moment. Boala a fost numită inițial „garotillo” – ștreangul sugrumatului, caracteristic fiind fenomenul de asfixie și decesul bolnavului. Bretoneau a descris detaliat în anul 1815 clinica bolii. Pentru prima dată el a folosit termenul „difterit” din grec. diphtheron înseamnă membrană. Termenul a fost înlocuit de către Trousseau în 1846 în „difterie”, utilizat până în prezent pentru desemnarea acestei boli infecțioase.
În Germania (1890), de către Behring a fost obținut serul antidifteric, cu care s-a tratat primul bolnav de difterie. Datorită acestei invenții a primit premiul Nobel. În 1923 Ramon, în Franța a obținut anatoxina, un mijloc de prevenire a îmbolnăvirilor prin difterie.
Agentul patogen al difteriei este Corynebacterium diphtheriae, un bacil polimorf aerob, Gram (+). C. diphtheriae face parte din genul Corynebacterium, acesta include și alte specii de corynebacterii (C. ulcerans, C. pseudotuberculosis). Doar C. diphtheriae are o capacitate toxigenă și potențial patogenă pentru om.
Cultural și biochimic C. diphtheriae poate fi diferențiat în 3 biotipuri:
· gravis (forma R) – cel mai virulent și toxigen;
· intermedius (forma intermediară) – toxigen facultativ;
· mitis (forma S) – netoxigen.
C. diphtheriae este rezistent în mediul extern, la uscare și temperaturi scăzute. Rezistă până la două săptămâni pe obiectele mediului înconjurător, iar în apă și lapte – 6-20 zile. C. diphtheriae rezistă în membranele difterice uscate la temperatura camerei până la 5-6 luni, iar în solul uscat – 3-5 luni. Bacilul difteric este distrus la fierbere timp de 1 minut. Este sensibil și la acțiunea razelor ultraviolete, a apei oxigenate de 10%, a alcoolului și a dezinfectantelor cu conținut de clor.
Cum se transmite difteria?
Sursa de agent patogen este reprezentată de către omul bolnav sau purtător de C. diphtheriae: convalescenți și sănătoși (imuni). Incubația este de 1-7 zile. Bolnavul este contagios pe tot parcursul bolii, din prima zi.
Modul de transmitere al difteriei este respirator. Contaminarea poate avea loc:
· Direct – pe cale aerogenă: prin picături de salivă, secreții nazofaringiene infectate, particule de praf contaminat;
· Indirect – prin mâini și obiecte de uz contaminate cu secreții – jucării, veselă;
· Prin alimente contaminate (excepţional), de către persoanele purtătoare de C. diphtheriae;
· În difteria cutanată – prin contact direct cu bolnavii care au ulcere difterice cutanate.
În organismul omului C. diphtheriae se localizează la poarta de intrare – în mucoasa orofaringiană, nazofaringiană, laringe, conjunctive, tegumente lezate, ureche. Doar aici se multiplică secretând o toxină puternică și nu pătrunde în sânge. Toxina difterică rapid se fixează pe diverse celule. Ea blochează ireversibil sinteza proteică și cauzează leziuni degenerative în organe. Toxina difterică are afinitate faţă de miocard, ţesutul nervos și rinichi. Astfel va determina miocardită toxică, nevrită toxică, nefroză toxică și leziuni de degenerescență.
Factorii favorizanți sunt:
· suprapopularea încăperilor;
· colective de copii;
· scăderea imunității populației;
· lunile reci ale anului;
· nivelul înalt de portaj a C. diphtheriae în populație;
· procesele migratorii ale populației.
Care este simptomatologia în difteria faringoamigdaliană?
Invazia durează aproximativ 2 săptămâni, de la prima manifestare – tusea. Va evolua cu afebrilitate sau febră moderată, rar cefalee și dureri discrete în gât.
În perioada de stare vor apărea:
Modificări locale:
· Eritem faringian și cervical – pentru forme toxice;
· Amigdalele tumefiate cu membrane false de culoare albă-surie sau gălbuie, consistente, dure, extrem de aderente, încercarea de detașare se soldează cu sângerare locală;
· După îndepărtare membranele se refac rapid;
· Ganglionii limfatici regionali sunt tumefiați și sensibili.
Semne generale:
· Semne de intoxicație cu febră și frisoane;
· Cefalee;
· Astenie;
· Dureri la deglutiție.
Angina difterică evoluează ca o angină lacunară sau foliculară. Dacă serul antidifteric se va introduce precoce, febra va scădea în 24 de ore, falsele membrane vor dispărea în aproximativ 3-4 zile. La majoritatea bolnavilor difteria faringoamigdaliană evoluează ușor, însă la alții în a doua – a treia săptămână de boală pot apărea complicații specifice grave, uneori fatale.
Care este simptomatologia în difteria laringiană?
Difteria laringiană (primară sau secundară) se caracterizează prin:
· Debut treptat, cu tuse lătrătoare, aspră;
· Voce răgușită, apoi afonie;
· Respirație șuierătoare, zgomotoasă;
· Insuficiența respiratorie;
· Tiraj suprasternal, supraclavicular și intercostal;
· În formele asociate (crupul secundar) – angina cu membrane false.
· Membranele false se pot extinde descendent, ducând la traheobronșită difterică cu caracter obstructiv.
Care este simptomatologia în difteria nazală?
Difteria nazală (primară sau secundară) se caracterizează prin:
· Rinită cu exudat seros sau serosanguinolent;
· Cruste hemoragice și membrane false;
· Erodarea narinei și a tegumentului învecinat.
Care este simptomatologia în difteria conjunctivală?
Difteria conjunctivală se caracterizează prin:
· False membrane;
· Edem și hiperemie conjunctivală;
· Edem palpebral.
Procesul poate fi unilateral și bilateral.
Care este simptomatologia în difteria cutanată?
Difteria cutanată se caracterizează prin:
· Plăgi;
· Excoriații;
· Diverse leziuni, cu edem și membrane fibrinoase.
Care sunt complicațiile difteriei?
Complicațiile în difterie pot fi:
· Mecanice: hernii inghinale, ombilicale, diafragmale;
· Hemoragice: conjunctivale, palpebrale, suprarenale;
· Cardiovasculare: miocardita precoce și tardivă;
· Pulmonare: emfizem subpleural, pneumotorax spontan;
· Nervoase:
precoce (paralizia vălului palatin);
tardive (paralizii ale nervilor oculomotori, cu slăbirea sau pierderea reflexelor de acomodare (n. ciliaris); paralizii ale n. facialis, n. abducens (strabism), paralizii ale mușchilor faringieni, laringieni și respiratori; encefalită prin mecanism mixt alergic-hipoxic-toxic);
Dintre alte complicații se pot întâlni: nefroza toxică (necroza tubulară), apneea cu stop respirator, suprainfecţiile bacteriene.
Cum se poate diagnostica difteria?
Diagnosticul pozitiv în difterie:
· pe baza anchetei epidemiologice (contact cu, copii sau adulți care tușesc persistent);
· pe baza tabloului clinic (simptomatologiei) și a anamnezei ( lipsa vaccinării la copiii care au trecut de vârsta respectivă);
· pe baza datelor paraclinice.
Orice angină cu depuneri de pe amigdale va necesita examinări bacteriologice la difterie. Izolarea C. diphtheriae va confirma diagnosticul de difterie. Rezultatul negativ al cercetării bacteriologice sau depistarea bacililor difterici atoxigeni nu permit anularea diagnosticului de difterie. Ultimul poate fi indus de o stare de portaj de C. diphtheriae atoxigeni la un bolnav cu difterie.