Autoritățile se consideră pregătite de valul 5 al pandemiei. Dan Nechifor: „Ca să diminuăm sau să preîntâmpinăm valul cinci trebuie să ne vaccinăm” (video)

Autoritățile botoșănene, prezente vineri, 3 decembrie, la o conferință de presă susținută la sediul Palatului Administrativ din municipiului Botoșani, au declarat că sunt pregătite pentru următorul val al pandemiei de Covid-19, însă pentru al preîntâmpina, singura soluție ar fi vaccinarea.

Medicul Monica Adăscăliței, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP) din Botoșani, a declarat că în unitățile sanitare de la nivelul județului au fost respectate toate protocoalele sanitare pe care și celelalte județe din țară le-au aplicat bolnavilor de Covid-19.

 

„Atât pe Secția de Terapie Intensivă, cât și pe Secția de Boli Infecțioase, adică pe toate secțiile spitalelor din județul Botoșani, protocoalele în ceea ce privește boala Covid-19 sunt aceleași pe care toate spitalele din țară le-au folosit. Pacienții internați pe secția de Terapie Intensivă de la Botoșani au fost tratați la fel ca în celelalte secții din țară. Nu am avut, în ultima perioadă, sincope în ceea ce privește medicația pentru Covid. Am adus și anticorpii monoclonali, am folosit și plasmă. Adică, tot ce înseamnă protocoale naționale au fost folosite și la Botoșani”, afirmă Monica Adăscăliței, manager DSP.

Mai mult decât atât, oficialul a mai spus că „totuși poate ne ocolește valul 5 la Botoșani. Ne dorim ca această tulpină să nu ajungă la noi, însă, în orice caz noi suntem pregătiți”.

Întrebat de pregătirile pentru valul cinci al pandemiei, Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani, a declarat că singura soluție pentru evitarea acestui val este imunizarea împotriva infecției cu SARS-COV-2.

„Foarte simplu, ne vaccinăm. Ca să diminuăm cel puțin sau să preîntâmpinăm valul cinci, trebuie să ne vaccinăm”, afirmă Dan Nechifor.

Chiar și așa, autoritățile se consideră a fi pregătite pentru următorul val al pandemiei.

„Dacă facem o retrospectivă a ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani, ne dăm seama că suntem mai pregătiți decât ieri. Dacă la începutul pandemiei aveam 100 și ceva de paturi pentru toți pacienții Covid-19, acum stăm mult mai bine. Am ajuns la 500 și ceva de paturi. S-au mobilizat toate cadrele medicale. Secția de Infecțioase a fost reabilitată pe partea de rețea electrică și partea de oxigen, iar în momentul actual Dorohoiul ar putea intra pe un proiect European pentru paturi ATI. Deci există speranță”, spune prefectul.  

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Misiune pentru o viață întreagă! Prof. Mirela Sănduleanu, director Liceul Pedagogic: „Profesorul este oglinda vie a sălii de clasă!” (Video)

Monday, 5 October 2026

Într-o zi de 5 octombrie am poposit în familia Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani. Ne-a întâmpinat, cu vizibile emoții, dar cu bucurie și ospitalita...

Consiliul Județean Botoșani vrea să cumpere un teren lângă spital pentru amenajarea unei parcări! (Video)

Friday, 2 October 2026

Consilierii județeni au aprobat în ședința ordinară din luna septembrie demararea procedurilor privind achiziționarea unui teren situat lângă Spitalul Județean de Urgență „M...

Valeriu Iftime a izbucnit, s-a certat la cuțite cu vicele Birta și câțiva social-democrați: „Nu vă fie frică de școală” / „Când o să ne conducă fraierii și fără școală” (Video)

Thursday, 1 October 2026

Consiliul Județean Botoșani vrea să își eficientizeze activitatea printr-o filosofie japoneză devenită celebră în mediul de afaceri: „kaizen”, conceptul îmbunătă...