Au dreptul la analize gratuite, dar scot bani din buzunare pentru a le face!
BOTOSANI

Efectuarea analizelor medicale gratuite de către botoşănenii care plătesc contribuţii la bugetul asigurărilor de sănătate necesită de multe ori nervi de oţel, multă răbdare şi numeroase drumuri făcute la laboratoarele care primesc fonduri, pentru efectuarea acestor analize, de la Casa de Asigurări de Sănătate. 

Mulţi asiguraţi se lasă păgubaşi şi scot bani din buzunar pentru a-şi face investigaţiile necesare, în condiţiile în care pentru efectuarea analizelor gratuite se fac programări chiar şi pentru câteva luni, ori unele analize trebuie făcute imediat, în cazul în care există suspiciuni de boală.

Potrivit datelor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, în cursul acestui an s-au decontat peste 430.000 de analize, dintre care aproape 22.000 au fost pentru radiologie, iar aproximativ 410.000 au fost analize de laborator. Chiar dacă în ultimii ani fondurile pentru analizele gratuite au fost suplimentate, în continuare acestea sunt insuficiente şi ajung doar pentru câteva zile dintr-o lună, motiv pentru care şi numărul beneficiarilor este limitat.

 

Pe de altă parte, cei de la Casa de Asigurări de Sănătate susţin că această situaţie se datorează şi faptului că medicii de familie dau mult prea uşor trimiterele pentru analize medicale.

 „În ultimii ani, fondul pentru analize medicale s-a dublat, chiar s-a triplat. Oricât de mult ai da, ei spun că nu le ajunge”, au afirmat reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Botoşani.

Nu de aceeaşi părere sunt însă medicii, care acuză că subfinanţarea sistemului sanitar face ca asiguraţii să nu poată beneficia la timp de toate drepturile pe care le au, respectiv gratuitatea efectuării anumitor analize.

„În condiţiile în care din 300.000 de asiguraţi plătesc asigurări doar 40.000, restul fiind copii sau pensionari, este imposibil să ajungă banii. Dar să spui că medicii dau trimiteri aiurea este o exagerare şi o încercare de a acoperi faptul că actualul sistem de asigurări sociale de sănătate este aproape falimentar”, a spus un medic de familie din Botoşani.

Potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică, la sfârşitul primului semestru din acest an, în judeţul Botoşani erau luaţi în evidenţă peste 50.000 de pacienţi cu boli hipertensive, peste 10.000 pacienţi cu boli pulmonare cronice obstructive, în jur de 9.000 de ciroze şi hepatite cronice şi în jur 600 de cazuri de TBC. La acestea se adaugă peste 7.500 de cazuri de cancer.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dispar Școala Altfel și Săptămâna Verde din școli și licee, așa cum le știau elevii și profesorii de ani buni!

astăzi, 20:15

Din anul 2011, elevii din întreaga țară se bucură de Școala Altfel, o săptămână în care scapă de ore și merg în excursii, la fast food, în parc și au activită...

Grupul Industrial Electrocontact raportează o pierdere de 884.911 lei pentru primele trei luni din 2025

astăzi, 18:37

Grupul Industrial Electrocontact a înregistrat în primul trimestru din 2025 o pierdere netă de 884.911 lei, în creștere cu peste 377% față de pierderea de 185.254 lei consemnată...

Una din opt femei riscă un cancer de sân de-a lungul vieții, avertizează oncologii. Când ar trebui să ne facem analize!

astăzi, 17:35

În cazul femeilor, este obligatorie ecografia de sân, chiar dacă nu aveți vreo neplăcere. Se face de la 20 de ani. Dacă medicul radiolog vede formațiuni suspecte în sân...