Ambulanțierii din Botoșani, mesaj pentru șoferi după un accident în trafic: ”Sirena nu este un privilegiu. Girofarul nu este un moft. Misiunea nu este o glumă!”

Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani trage un semnal de alarmă în urma unui accident rutier în care a fost implicată o ambulanță aflată în misiune. Evenimentul rutier s-a produs sâmbătă, 22 august, în municipiul Botoșani, în sensul giratoriu de la Bazar. 

Dincolo de circumstanțele concrete ale acestui eveniment, care urmează să fie stabilite de instituțiile abilitate, Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani consideră necesar să atragă atenția asupra unei situații pe care echipajele o întâlnesc tot mai frecvent în trafic: neacordarea priorității autospecialelor aflate în misiune, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

 

”Vedem tot mai des conducători auto care nu eliberează banda de circulație, care își continuă deplasarea ca și cum ambulanța nu ar exista sau care încearcă să profite de culoarul creat pentru aceasta. Mai grav, există situații în care urgența este tratată cu indiferență sau chiar luată în derâdere. Trebuie spus foarte clar: o ambulanță cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune nu se grăbește pentru confortul echipajului. Se grăbește pentru un pacient”, spun reprezentanții SJA Botoșani.

În spatele sirenei poate fi un stop cardio-respirator, un infarct, un accident grav, un copil în stare critică sau orice altă urgență în care minutele – uneori secundele – pot face diferența.

”Atunci când nu acordați prioritate unei ambulanțe, nu întârziați un echipaj. Întârziați ajutorul care trebuie să ajungă la un om. Iar atunci când printr-o manevră imprudentă provocați un accident în care este implicată o ambulanță, consecințele pot depăși cu mult acel eveniment rutier: o resursă medicală este scoasă din intervenție, echipajul poate fi rănit, iar pacientul care așteaptă ajutorul rămâne fără ambulanța trimisă către el”, mai transmit ambulanțierii botoșăneni.

Sirena nu este un privilegiu. Girofarul nu este un moft. Misiunea nu este o glumă.

”Facem un apel ferm către toți participanții la trafic: respectați semnalele ambulanțelor și acordați-le prioritate. Câteva secunde în care încetiniți, vă asigurați și eliberați calea pot însemna minute câștigate pentru salvarea unei vieți. Astăzi poate fi un pacient pe care nu îl cunoașteți. Mâine, în ambulanța căreia cineva trebuie să-i facă loc, poate fi cineva drag vouă”, este mesajul pe care trebuie să îl citească fiecare conducător auto.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ASTĂZI: FC Botoșani - Sepsi pe Municipal, ambele formații vin după eșecurile din Cupă!

astăzi, 11:30

Partida FC Botoșani - Sepsi are loc azi, de la ora 15:00. Ambele formații au moralul scăzut, după eșecurile înregistrate în această săptămână în prima etapă a fazei g...

VIDEO - Tânăr cercetat de polițiști pentru agresiune sexuală săvârșită asupra unei copile!

astăzi, 10:31

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 20 de ani, din localitatea Păltiniș, cercetat pe...

Astăzi și mâine, la Botoșani: Cod Galben de vânt și vijelii!

astăzi, 10:13

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis două avertizări de tip Cod Galben de vânt și vijelii. -Sâmbătă, între orele 12:00 și 21:00, vor fi intensificări ale vâ...