Alertă de explozie la Maternitatea din Botoșani, publicată pe Facebook de un deputat USR (video)

În cursul zilei de vineri, deputatul USR Emanuel Ungureanu a publicat pe pagina sa de Facebook o alertă de o posibilă explozie la Maternitatea din Botoșani.

Politicianul declară în postare că a primit imagini de pe secția de Neonatologie a Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani, unde sunt îngrijiți zeci de nou-născuți și că secția ar fi în pericol de incendiu din cauza acumulărilor excesive de oxigen cauzate de cele 21 de prize defecte.

 

„Am primit acum câteva minute aceste imagini de pe secția de Neonatologie a Spitalului Județean Mavromati din Botoșani. Un angajat al secției m-a avertizat că secția de terapie intensivă unde sunt îngrijiți zeci de nou-născuți este în pericol de incendiu datorită acumulărilor excesive de oxigen cauzate de cele 21 de prize defecte. Se poate vedea în imagini și creșterea concentrației de oxigen din secția ATI nou-născuți”, a declarat deputatul Emanuel Ungureanu.

Acesta spune că „din cele 50 de prize pentru oxigen, 21 sunt defecte, iar 17 sunt doar parțial funcționale. Se poate vedea și auzi pe imagini cum oxigenul se scurge pe lângă prizele defecte!!! În caz de incendiu catastrofal, practic, bebelușii nu pot fi salvați și datorită faptului că pe tură este angajată o singură asistentă la 10 bebeluși! Angajații secției au sesizat și cerut încă din primăvara anului 2020 înlocuirea prizelor de oxigen defecte, fără rezultat”.

„Public aceste imagini și pentru că, din informațiile mele, cel care ar trebui să supravegheze ca instalația de oxigen să fie funcțională și prizele să fie schimbate, este chiar șeful serviciului tehnic, văr drept cu o doamnă politician foarte influentă în cercurile puterii. Rog public, în calitate de deputat și membru al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților intervenția corpului de control al Ministerului Sănătății și al primului ministru dar și al IGS. Este necesar un control urgent la Maternitatea Mavromati din Botoșani pentru a evita un alt incendiu care a distrus Maternitatea Giulești, tragedie în care au murit 3 nou-născuți”, a adăugat deputatul USR.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...