66 de noi îmbolnăviri cu Covid-19 raportate în județ, în ultimele 24 de ore. Incidențele de duminică

66 de persoane din județul Botoșani au fost diagnosticate cu infecție COVID-19, în ultimele 24 de ore, arată datele centralizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP).

Potrivit statisticii furnizate de instituție, 35 dintre infectări au fost înregistrate în municipiul Botoșani, unde incidența a crescut la 4,34 îmbolnăviri la mia de locuitori. Sunt 516 de cazuri active în această localitate.

În scenariul epidemiologic „roșu” se mai includ orașul Flămânzi (3,36) și comunele: Bălușeni (3,10), Blândești (4,55), Cordăreni (5,96), Corni (3,20), Curtești (5,73), Dângeni (3,12), Havârna (3,08), Mihai Eminescu (3,72), Răchiți (3,79), Vlădeni (3,08), Vorniceni (3,11) și Vorona (4,89).

În scenariul „galben” se află orașele Dorohoi (1,50) și Săveni (1,63), precum și comunele: Brăești (1,93), Copălău (2,32), Dersca (2,54), Gorbănești (1,50), Hudești (2,14), Nicșeni (1,52), Rădăuți-Prut (1,75), Stăuceni (1,41), Sulița (2,68), Șendriceni (1,90), Știubieni (1,93), Trușești (1,03), Unțeni (1,51), Viișoara (1,68).

O situație deosebită prezintă comunele Roma (8,93) și Tudora (8,69), unități administrativ-teritoriale aflate în carantină.

La nivel județean, rata de îmbolnăvire este de 2,51 cazuri la mia de locuitori.



 

 

Spune-ne opinia ta