VIDEO. Un deputat cere demiterea medicilor care coordonează activitatea Maternității și acuză condiții mizere în spital

Deputatul Emanuel Ungureanu, vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate și Familie din Cameră, cere demiterea directorului medical al Spitalului Județean de Urgență (SJU) „Mavromati”, dar și a conducerii Secției de Obstetrică și Ginecologie, motivând că superiorii ar fi trebuit să țină sub control activitatea întregului personal medical.

Directorul medical Bercea Ștefan trebuia să vadă toate circuitele de care spun eu și trebuia să monitorizeze dacă medicii din acest spital merg la pacienți când sunt chemați. Medicul care răspunde de toată partea asta de obstetrică și ginecologie este Olaru Maria. Ea ar trebui să monitorizeze dacă medicii care sunt de gardă merg sau nu la pacient. Trebuie să plece astăzi! Doamna Puflea Gina trebuie să plece astăzi! Este de 40 de ani în acest spital și este medic șef. Cine zice că Alexandra este un caz izolat minte cu nerușinare. Toți sunt zero barat medical. Nu mă interesează umanitatea, dar trebuie să înțelegem că spitalele trebuie guvernate de reguli. Ai un contract de Casa, ești plătit să ajuți pacienții, nu am eu capacitatea să monitorizez empatia, asta trebuie să facă managerul. Eu trebuie ca stat să monitorizez dacă se prestează servicii medicale sau nu”, a afirmat Emanuel Ungureanu, într-o conferință susținută, vineri, în curtea Maternității din Botoșani.

El a criticat lipsa unui sistem de supraveghere în spital, subliniind că autoritățile nu pot verifica activitatea personalului fără această investiție minimă.

„Am coborât acum câteva minute din salonul în care a fost omorâtă Alexandra Ivanov. În acel salon nu există monitorizare video, nu există buton de panică, deci pacienții sunt la mâna și la bunăvoința asistentelor și a medicilor, ceea ce nu este corect într-un spital normal, unde vrem să monitorizăm activitatea medicilor, asistentelor și infirmierelor într-un mod obiectiv. Managerul, Inspecția Sanitară de Stat, DSP, Casa Județeană de Asigurări trebuie să aibă instrumente prin care să vadă dacă personalul sanitar își face treaba sau nu. La această oră, nu știm unde era medicul de gardă timp de șapte ore. Nu știm fizic în ce încăpere era de pe etajul V. La etajele IV și V nu există niciun fel de sistem de monitorizare, nimeni nu știe ce se întâmplă acolo. Nimeni din exterior nu poate să evalueze care este actul medical”, a explicat deputatul.

Parlamentarul a enumerat o serie de neconformități ale unității sanitare, acuzând că o parte dintre echipamentele cadrelor medicale sunt purtătoare de bacterii, pentru că ar fi depozitate în condiții mizerabile.

„Am fost la demisolul acestui spital, care este o hrubă. Inspecția Sanitară a făcut un raport în februarie – martie 2023 în care a constatat că acolo este mucegai și mizerie și practic de pe echipamentul de lucru al asistentelor se cară bacterii până pe secție. Am constatat cu toții asta. Să cereți autorizație și să mergeți la demisol, să vedeți de unde se cară bacteriile nosocomiale în spital. Mucegai, niște imagini pe care nu are rost să le descriu”, a mai spus Emanuel Ungureanu.

Invitată la conferință, asistenta medicală Lenuța Pancu, care lucrează pe Secția de Neonatologie a Maternității, a afirmat că a reclamat condițiile mizere din vestiare către Ministerul Sănătății, dar că petiția nu a produs efectele așteptate.

„Am făcut petiție la Ministerul Sănătății în septembrie 2019 și am primit un răspuns de la DSP Botoșani, în care au constatat ce am spus eu. În petiție am spus că sunt purici, șobolani. Mi-au spus că am dreptate, au găsit de toate, dar nu au găsit vectorii, adică puricii și șobolanii. Noi acolo ne îmbrăcăm, acolo e vestiarul. Am postat un filmuleț de acolo. Nu am reușit să-i fac să înțeleagă că eu de acolo, cu hainele care stau acolo, intru pe secția cu bebeluși. Personalul din ATI și personalul de la sala de nașteri se îmbracă acolo. Doar asistentele șefe și medicii au condiții decente”, a spus Lenuța Pancu.

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta