Tabăra Veștea – cu Iftime pe listă – ar pregăti un contraatac la Congresul PNL!

Pentru Congresul Extraordinar al partidului vor fi invitați 2.500 de delegați din toată țara, dintre care 500 de delegați de drept și 2.000 de delegați aleși de organizațiile partidului din teritoriu.

Surse liberale din tabăra lui Adrian Veștea au declarat sâmbătă, pentru Știripesurse.ro, că delegați din până la 15 filiale județene PNL ar putea absenta de la Congresul convocat duminică, la Romexpo, pentru realegerea lui Ilie Bolojan în fruntea partidului.

Pe lângă Adrian Veștea, arată sursa citată, de la Congres ar putea lipsi lideri locali și centrali precum Cătălin Predoiu (vicepremier), Rareș Bogdan (europarlamentar), Alina Gorghiu (lider PNL Argeș), Thuma Hubert (lider CJ Ilfov), Toma Petcu (lider CJ Giurgiu), Alin Tișe (lider CJ Cluj), Valeriu Iftime (lider CJ Botoșani), Ovidiu Câmpean (deputat), Monica Anisie (lider Sector 2), Ionuț Stroe (lider sector 4), Andrei Baciu (lider sector 3).

 

Pentru Congresul Extraordinar al partidului vor fi invitați 2.500 de delegați din toată țara, dintre care 500 de delegați de drept și 2.000 de delegați aleși de organizațiile partidului din teritoriu.

Susținătorii lui Veștea mizează pe o absență masivă a delegaților PNL, ca lovitură de imagine pentru echipa Bolojan, în semn de protest față de decizia partidului de a nu susține instalarea unui guvern condus de prim-vicepreședintele liberal, conform surselor.

Oana Gheorghiu și Dragoș Pîslaru s-au înscris în PNL

Vicepremierul Oana Gheorghiu și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîșlaru, membri în guvernul demis Ilie Bolojan, s-au înscris în PNL și vor primi, cel mai probabil, funcții la Congresul PNL de duminică, conform unor surse din partid.

Excluderile din PNL vor fi oficializate după Congres

Biroul Permanent al PNL, structură care va fi aleasă la Congresul de duminică, în urma modificării Statutului, va lua deciziile în privinţa unei excluderi a premierului desemnat Adrian Veştea şi a celor care nu respectă hotărârile partidului, a precizat, vineri, deputatul liberal Ionel Bogdan.

Printre cei vizați de excluderi sunt membrii PNL care acceptă să facă parte din guvernul Veștea, precum și parlamentarii PNL care vor vota învestirea acestui guvern.

Majoritate de 85% pentru Bolojan înainte de Congres

Decizia convocării Congresului Extraordinar a fost luată cu 85% dintre voturile exprimate, respectiv cu voturile a 566 de reprezentanți liberali în Consiliul Național Extraordinar, în timp ce 97 de reprezentanți ai partidului în Consiliul Național Extraordinar s-au opus, iar 19 s-au abținut de la vot.

De asemenea, Consiliul Național Extraordinar a aprobat – cu 551 de voturi pentru, 128 de voturi împotrivă și 3 abțineri – modificarea Statutului Partidului Național Liberal.

16 parlamentari au acționat PNL în instanță

Un număr de 16 parlamentari liberali au deschis vineri o acţiune la Tribunalul Ilfov în care solicită suspendarea deciziilor luate de BPN al PNL pe 17 iunie privind convocarea unui Consiliu Naţional extraordinar pe 19 iunie şi a unui Congres extraordinar pe 21 iunie.

Reclamanţii sunt aceiaşi care au obţinut în timp record joi, tot la Tribunalul Ilfov, suspendarea deciziilor luate în Biroul Politic Naţional al PNL privind sancţionarea parlamentarilor partidului care ar vota pentru învestirea Guvernului Veştea.

Este vorba de Monica Anisie, Andrei Baciu, Sorin Cîmpeanu, Mihai Culeafă, Alina Gorghiu, Ion Iordache, Aneta Matei, Ciprian Pandea, Nicoleta Pauliuc, Alexandru Popa, Răzvan Prişcă, George Scarlat, Ionuţ Stroe, Mihail Veştea, Sebastian Mihai Rusu, Eduard Tatian Mititelu, mai scrie sursa citată.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avarie în municipiul Botoșani, vezi unde se întrerupe furnizarea apei în noaptea aceasta și duminică!

astăzi, 20:00

Nova Apaserv Botoșani informează consumatorii că, în vederea remedierii unei avarii survenite la conducta de distribuție din oțel Ø200 mm, localizată la intersecția străzilor Parc...

„Filiera muzicienilor”. Cum funcționa o rețea de evitare a serviciului militar în Ucraina, coordonată de un fost ministru

astăzi, 17:00

Un fost ministru al culturii ucrainean a fost pus sub acuzare pentru presupusa colaborare într-o schemă care ajuta bărbaţi de vârstă militară să părăsească ţara pentru a particip...

Peste 15.000 de copii din Botoșani, Iași și Neamț pot avea parte anul acesta de bucuria unei tabere, chiar în satul lor!

astăzi, 15:38

Platforma de strângere de fonduri Fiideajutor.ro anunță susținerea proiectului „Tabăra din Pridvorul Satului”, un program desfășurat de Departamentul Misiune pentru Tineret din...