Sesiune parlamentară încărcată, investiții istorice în drumurile botoșănene

Încep astăzi o nouă sesiune parlamentară, în calitate de reprezentant al botoșănenilor în Senatul României. O sesiune care se anunță a fi complicată atât din pricina coronavirusului, care va face ca puține ședințe de lucru în Parlament să se desfășoare în condiții normale, cât și, mai ales, ca urmare a agendei foarte încărcate.

În ce mă privește, pe lângă activitatea parlamentară curentă, voi continua să fiu extrem de implicat în monitorizarea și susținerea activă a lucrărilor de modernizare a drumurilor naționale din județul Botoșani, DN 28B Botoșani - Târgu Frumos și DN 29D Botoșani - Ștefănești.

 

Voi face toate eforturile necesare și pentru susținerea proiectului drumului expres Botoșani - Suceava, pe care l-am prezentat în premieră botoșănenilor în 2020, anunțând că acesta va deveni realitate în următorii ani.

În plenul și în comisiile Senatului vom fi chemați să dăm soluții legislative la multe din problemele dificile cu care ne confruntăm, ca societate, în această perioadă. Personal îmi doresc ca soluțiile corecte, echilibrate și sustenabile, să primeze în fața abordărilor politicianiste, populiste.

(Comunicat de presă - senator Cristian Achiței)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un tânăr de 21 de ani a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani!

astăzi, 12:19

La data de 04 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 21 de ani, din comuna Corlăte...

ANL a recepţionat 18 locuinţe pentru tineri în comuna Mihai Eminescu!

astăzi, 12:03

Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat, în comuna Mihai Emine...

Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul! - FOTO, VIDEO

astăzi, 11:34

Astăzi, 5 noiembrie, în cadrul Operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție  și a Inspectoratului General al Poliției...