Sergiu Zvîncă, Secretar Coordonator ALDE Botoșani: Încetați cu cinismul și nu ne mai împărțiți în infectați și neinfectați !

Comunicat:

Suspendarea internărilor și a operațiilor în spitalele publice e CRIMĂ cu premeditare, în țara în care abuzurile curg lanț, la umbra COVID-ului.

Anulați ordinul care stabilește cine trăiește și cine moare!

După ce, aproape întregul an trecut, deciziile aberante ale autorităților i-au ținut departe de spitale pe bolnavii cronici, ale căror afecțiuni s-au agravat, ba chiar au curmat vieți, politica spitalelor închise continuă cu și mai multă îndârjire.

 

Practic, mesajul care li se transmite, de la cel mai înalt nivel, tuturor românilor care au nevoie, acum sau în viitorul apropiat, de intervenții chirurgicale este: NU mai aveți dreptul la viață și la sănătate!

Cu de la sine putere, mai marii statului român blochează aceste drepturi constituționale, încălcând obligațiile prevăzute pentru Statul însuși în Legea fundamentală.

Cinismul și ticăloșia autorităților închid din nou ușile spitalelor și amână intervențiile chirurgicale, pentru a ascunde astfel neputința și incompetența extremă. A responsabililor din Guvern și din Sănătate, în primul rând.

Lecția dureroasă din 2020, când pandemia a găsit spitalele din România complet nepregătite, nu a însemnat nimic pentru guvernanți, care și-au luat «vacanță electorală» și au ratat echiparea pentru valul 4, deși acesta se anunța de multă vreme unul periculos.

Dezastrul își arată colții: am ajuns pe primele locuri în topul mondial al infectărilor și al deceselor, așa cum sunt convins că eram și în 2020, iar acum nici morții nu mai pot fi ascunși, cum s-a întâmplat, la ordin, acum un an, pentru că era an electoral și contau alegerile, nu viețile oamenilor.

Morților de COVID li se adaugă cei pe care îi fac bolile cronice grave netratate, începând cu afecțiunile oncologice, după ce, numai în 2020, numărul internărilor la nivel național s-a prăbușit dramatic și s-au înregistrat cu 70% mai puține spitalizări decât în anii anteriori.

Ce fac acum autoritățile, această împărțire cinică în COVID și non-COVID, ne arată, de fapt, cât de nepregătiți suntem în fața dezastrului.

Cine așteaptă salvarea din partea statului român mă tem că greșește. «Statul eșuat» a ales calea cea mai simplă: tratează aproape exclusiv bolnavi infectați cu Coronavirus, pentru că aici răspunderea în salvarea de vieți e mai mică, dacă nu lipsește cu desăvârșire.

Pe restul bolnavilor, mult mai numeroși, statul român  i-a abandonat.

Sergiu Zvîncă, Secretar Coordonator ALDE Botosani

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un medic din Botoșani face „propuneri ironice” către conducerea „Mavromati”: „Medicina nu se practică după clepsidră”

astăzi, 15:24

Dr. Dorin Șcladan, medic primar obstetrică și ginecologie în cadrul Maternității din Botoșani, a făcut câteva „propuneri formulate ironic” și adresate către conducerea...

Botoșani, gata să facă pasul cel mare! Valeriu Iftime anunță: „Am doi portughezi pe listă! Le dau putere"

astăzi, 14:55

În vârstă de 66 de ani, Valeriu Iftime a intrat în fotbal în urmă cu aproape un deceniu și jumătate. De-a lungul anilor, FC Botoșani a reușit să evolueze în cupele...

Cască obligatorie dacă mergi pe bicicletă sau trotinetă!

astăzi, 14:08

Casca de protecție este obligatorie în prezent pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice cu vârsta sub 16 ani, atunci când circulă pe partea carosabilă. Senatul a ...