Șefii celor mai importante unități sanitare din Botoșani au intrat în cursa electorală. „Roșu” pentru Urgențe, „galben” pentru DSP și SJU

Șefii celor trei mari instituții de sănătate publică din județul Botoșani au intrat în cursa electorală, pentru alegerile locale din 27 septembrie a.c. Cei doi directori interimari numiți de Ministerul Sănătății să coordoneze cele mai importante unități sanitare, în urmă cu mai bine de trei luni, au decis să candideze din partea Partidului Național Liberal (PNL).

Este vorba, pe de o parte, despre medicul urgentist Monica Adăscăliței și despre medicul chirurg Radu Malancea, cea dintâi fiind numită coordonator interimar al Direcției de Sănătate Publică (DSP), iar cel din urmă înlocuind-o pe Livia Mihalache, managerul suspendat, la cârma Spitalului Județean de Urgență (SJU) „Mavromati”.

Adăscăliței ocupă poziția 13 pe lista PNL pentru Consiliul Local al municipiului Botoșani, în vreme ce Malancea ocupă poziția 6 pe lista liberală pentru Consiliul Județean.

Organizația județeană a PNL din Botoșani a depus luni candidaturile membrilor validați în cursa electorală, iar șefa DSP a fost prezentă la întrunire.

„Am intrat în politică, pentru că, prin experiența mea, vreau să ajut botoșănenii, sănătatea locală. M-am regăsit aici (n.r.: în PNL) în ideile pe care le am eu. Nu are legătură cu faptul că am fost numită director de această guvernare. Am preluat funcția tocmai pentru a ajuta”, a declarat Monica Adăscăliței.

De cealaltă parte, șefa Unității de Primiri Urgențe, medicul Ramona Guraliuc, se află pe lista Partidului Social Democrat pentru Consiliul Județean, unde ocupă poziția 6.

Aceasta a participat și la întrunirea de luni pentru depunerea candidaturilor PSD.

(Monica Adăscăliței - mijloc, păr roșcat)

(Ramona Guraliuc - mijloc, păr blond)
 

 

 

Spune-ne opinia ta