Șapte ani nu a făcut mai nimic. Ajuns în opoziție, PSD vrea ca alocațiile pentru copii să crească din nou începând cu 2020

Au lăsat un buget secătuit, au căpușat ani de zile toată economia și administrația, iar acum pregătește o nouă surpriză din opoziție.

Mai concret, PSD pregătește un proiect de lege care prevede majorarea alocațiilor cu 50%, scrie Antena3.ro. Propunerea vine în contextul în care PNL a găsit o gaură astronomică la buget.

În acest moment, conform Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, alocația este de 150 de lei și se acordă copiilor între 2 și 18 ani, precum și celor care au trecut de 18 ani, până termină liceul sau școala profesională.

 

De asemenea, există și un cuantum mai ridicat, de 300 de lei, care se acordă pentru copiii de până în doi ani, precum și pentru cei cu handicap, până la 18 ani, în cazul celor din urmă.

După ani de zile în care au fost la guvernare și nu au operat aceste modificări, acum, PSD crede că este oportun să impună o asemenea majorare.

Pe de altă parte, inclusiv secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, recunoștea, în februarie, că alocațiile trebuie mărite pentru că sunt cele mai mici din UE. "Copiii au cea mai mică alocație din Uniunea Europeană. Nu este în regulă. Este cea mai mare prioritate!", a zis Robert Sighiartău, la începutul anului 2019.

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

Monday, 9 November 2026

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

Monday, 9 November 2026

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...