Roxana Țurcanu: „Pentru a putea rezolva problemele botoșănenilor, trebuie mai întâi să le cunoaștem!”

Comunicat de presă:

În calendarul acțiunilor echipei ALDE Botoșani, în această perioadă, prioritare sunt întâlnirile cu cetățenii municipiului. Ne interesează problemele pe care botoșănenii le-au întâmpinat în relația cu autoritățile locale și vrem totodată să le cunoaștem așteptările, pentru a identifica soluții concrete de realizare a acestora. 

Am organizat zilnic acțiuni de interacțiune cu cetățenii și am preluat numeroase propuneri de îmbunătățire a calității vieții lor, aspecte de care vom ține cont atât în programul electoral, cât și în mandatul pe care sperăm să îl câștigăm. 

 

În weekend am fost prezentă alături de echipa ALDE în cartierul ANL Cișmea și pe străzile Dubălari, Cronicar Neculce și Frunzelor unde am fost primiți cu deschidere de locuitorii din zonă. Aceștia ne-au expus problemele care îi nemulțumesc de ani de zile și a căror rezolvare era în sarcina municipalității, exprimându-și speranța că vor intra în cele din urmă în atenția autorităților locale. Infrastructura stradală degradată, starea de insecuritate în care trăiesc, lipsa locurilor de joacă destinate copiilor, care, din lipsa unei alternative, se joacă în șantierul încă în lucru, expunându-se astfel pericolelor, sunt doar câteva dintre aspectele semnalate de botoșănenii din zonă și care necesită urgentă rezolvare. 

ESTE TIMPUL FAPTELOR CONCRETE așa încât, prin susținerea dvs. vom căuta să găsim resursele și soluțiile necesare pentru reabilitarea Str. Vâlcele în vederea facilitării deplasării către și dinspre oraș, vom avea în vedere îmbunătățirea securității cetățenilor din zonă și vom construi locuri de joacă pentru copii, pentru a le asigura confortul și siguranța de care au atâta nevoie.

(Comunicat emis de către Roxana Țurcanu, lidera organizației județeane ALDE Botoșani)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avarie la o conductă din Zona Industrială a Botoșaniului, apa va curge cu presiune scăzută pe mai multe străzi!

astăzi, 17:59

S.C. Nova Apaserv S.A. informează consumatorii din municipiul Botoșani că, în data de 10 noiembrie 2026, în intervalul orar 09:00-16:00, se vor executa lucrări de remediere a unei avar...

Trei cazuri de rabie în județul Botoșani, măsuri dispuse în CLCB! (Foto)

astăzi, 17:28

Astăzi, 9.11.2026, în sala „Nicolae Iorga” a Instituției Prefectului Județului Botoșani, a avut loc o ședință a Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), convocată &icir...

Călin Georgescu a primit din nou arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă!

astăzi, 15:04

Tribunalul București a reluat, luni, judecarea cererii depuse de Călin Georgescu prin care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, arest la domiciliu sau cont...