Roxana Țurcanu, lidera ALDE: „Orice tânăr trebuie educat pentru a fi un continuator al valorilor culturii populare”

Tradițiile și obiceiurile din străbuni sunt cele care bucură botoșănenii,  indiferent de vârstă sau statut social.

Acest fapt a fost demonstrat în cursul zilei de duminică, când un număr impresionant de botoșăneni au participat la Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă, organizat anual, de Centrul Creației Populare Botoșani. Aceste tradiții și obiceiuri de iarnă au fost puse în valoare de oameni iubitori de tradiția populară, de folclor dar și de cultură, din județul nostru, dar și din alte localități din zona Moldovei.

 

Faptul că formațiile de datini și obiceiuri au  participat la o paradă, care s-a desfășurat pe un traseu prestabilit pe strazile municipiului Botoșani, a fost o încântare pentru botoșănenii cu treabă prin oraș sau chiar  pentru cei de acasă, care s-au oprit pentru câteva minute, pentru a privi formațiile participante și pentru a-și aduce aminte de zilele copilariei de odinioară și de radăcinile neamului nostru românesc.

Un lucru este cert, indiferent de problemele și grijile pe care le avem cu toții, noi, botoșănenii, ne dorim din tot sufletul ca tot ce e frumos din tradițiile și obiceiurile din străbuni să nu se piardă, încercând parcă să reînviem în sufletele copiilor noștri dorința de a cunoaște trecutul strămoșesc precum și datinile și obiceiurile populare, lucru certificat de prezența numărului  mare de copii prezenți la parada de duminică.

„Pentru noi, botoșănenii, obiceiurile și tradițiile de astăzi, înseamnă a reflecta asupra vieții spirituale și morale a poporului român și ma bucur că există dorință în acest sens și din partea tinerei generații care a participat într-un număr impresionant la acest festival de datini și obiceiuri de iarnă, atât ca participanți, cât și ca spectatori.  Consider, că orice copil, orice tânăr, trebuie educat pentru a fi un continuator al valorilor culturii populare, preacum și al evenimentelor istorice. Au trecut anii și astăzi privim cu nostalgie în urmă la vremurile de odinioară și ne bucurăm, ori de câte ori avem ocazia, de neasemuita frumusețe a datinilor crestinești. De asemenea, apreciez și felicit fiecare comună care a luat parte la această desfășurare de tradiții și datini străbune, precum și botoșănenilor care au participat la aceast eveniment, ce ne-a bucurat sufletele acum în prag de sărbători”, a precizat Roxana  Țurcanu, președintele ALDE Botoșani.

(Comunicat de presă emis de ALDE Botoșani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

astăzi, 21:04

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

astăzi, 20:48

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

astăzi, 19:40

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...