PSD: PNL Botoșani a încălcat din nou legislația electorală

Biroul Electoral Central a stabilit că liberalii au încălcat legislația electorală prin promovarea online a candidaților la alegerile parlamentare, fără inscripționarea codului de mandatar financiar.

Ieri a fost publicată Decizia Biroului Electoral Central nr. 2820 care stabilește că toți candidații PNL Botoșani la alegerile parlamentare din 1 decembrie au fost identificați fără inscripționarea materialelor de promovare electorală în mediul online, așa cum prevede legislația electorală în vigoare.

 

În Decizia Biroului Electoral Central se dispune înlăturarea materialelor de propagandă electorală postate în mediul online, pe paginile de socializare începând cu data de 04.11.2024 și până în prezent de către Partidul Național Liberal și candidații PNL Botoșani, care nu conțin codul de identificare al mandatarului financiar. De asemenea se dispune sesizarea Autorității Electorale Permanente în vederea exercitării competențelor legale privind constatarea contravențiilor prevăzute de Legea nr. 208/2015

Biroul Electoral Central a constatat că pe toată perioada campaniei electorale din 4 noiembrie până în 29 noiembrie toți candidații PNL Botoșani la alegerile parlamentare au încălcat legea electorală prin promovarea ilegală de materiale de propagandă electorală în mediul online.

PNL Botoșani este la a doua încălcare a legislației electorale, după ce la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie, la fel nu a respectat legea și a continuat să-l promoveze pe candidatul PNL Nicolae Ciucă, inclusiv după finalizarea campaniei electorale.

Încălcarea legislației electorale de către PNL începe să fie o practică la fiecare scrutin electoral.

Reprezentanții PNL Botoșani nu au răspuns la nicio temă de dezbatere pe programe de guvernare, nu au prezentat nicio soluție pe niciun domeniu de interes național și local, iar în final au ales să încalce legea electorală.

(Comunicat de presă PSD Botoșani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

astăzi, 19:46

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

astăzi, 18:39

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

astăzi, 17:16

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...