PSD Botoșani: „Guvernarea locală și centrală a PSD a adus multe beneficii botoșănenilor” (Foto)

Comitetul Politic Județean al PSD Botoșani s-a reunit astăzi într-o ședință tehnică pentru pregătirea alegerilor prezidențiale și parlamentare.

La întâlnire au participat ca invitați secretarul general al PSD, Paul Stănescu, vicepremierul Marian Neacșu, Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, europarlamentarii Victor Negrescu, Claudiu Manda și Dragoș Benea, președinții aleși ai CJ Timiș și Suceava, Alfred Simonis și Gheorghe Șoldan și secretarul de stat din Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Alexandru Stoica.

Analiza conducerii centrale a fost că ”PSD Botoșani a demonstrat de-a lungul timpului că este una dintre cele mai performante organizații din țară, fapt confirmat și de victoriile obținute la ultimele alegeri locale și europarlamentare, față de care rezultatul de la scrutinul pentru președinția Consiliului Județean a fost doar un accident”.

 

„Aș vrea să le mulțumesc botoșănenilor pentru că au votat în număr mare cu PSD la alegerile locale. Votul politic de la acest scrutin ne-a arătat că botoșănenii sunt în continuare alături de PSD. Am convingerea că organizația se va mobiliza bine și va obține din nou victorii clare la alegerile prezidențiale și parlamentare. Guvernarea locală și centrală a PSD a adus multe beneficii botoșănenilor”, a declarat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.

În cadrul ședinței au fost abordate și principalele probleme cu care se confruntă administrațiile locale.

Săptămâna aceasta, Cabinetul Ciolacu a aprobat o Hotărâre de Guvern prin care a alocat 7,56 miliarde de lei pentru continuarea investițiilor publice inițiate de autoritățile locale din România.  Din această sumă, 2,56 miliarde lei vor fi distribuite în principal către autoritățile publice locale pentru achitarea facturilor constructorilor în proiectele din Programul „Anghel Saligny” (1,66 miliarde lei), dar și pentru proiectele din PNDL I și II și în PNRR. Restul de 5 miliarde lei au fost transferate pentru investițiile desfășurate prin Programul National de Construcții de Interes Public sau Social (PNCIS), derulat de Compania Națională de Investiții.

„În județul Botoșani sunt în desfășurare nu mai puțin de 127 de proiecte de investiții prin Programul Anghel Saligny, care vor putea beneficia de fondurile alocate de Guvernul Ciolacu”, a declarat Marius Budăi, prim-vicepreședintele PSD Botoșani.








 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Incendiu în Centrul Vechi, pompierii au intervenit prompt, a fost solicitată și o ambulanță! - FOTO

Thursday, 3 September 2026

O țigară aprinsă, lăsată lângă materiale combustibile, a provocat un incendiu, joi după-amiază, într-o casă din Centrul Vechi al municipiului Botoșani. Vecinii au sunat la 112 ș...

Parapetele montate de CNAIR la Vama Siret au blocat zeci de mașini!

Thursday, 3 September 2026

Zeci de mașini au rămas captive pe partea română a Vămii Siret, după ce CNAIR a montat parapete pe marginea drumului. Proprietarii, mulți veniți din zona Cernăuți, au încercat să...

Credincioșii din Botoșani sunt invitați la un pelerinaj pedestru de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului

Thursday, 3 September 2026

Manifestarea se desfășoară de la Biserica Vovidenia din Botoșani către Mănăstirea Vorona, traversând mai multe localități și o pădure. Acțiunea se are loc pe parcursul unei singure z...