PSD Botoșani: 2,7 milioane de euro pentru dezvoltarea liceelor cu profil agricol din județ!

O nouă veste bună pentru educația botoșăneană! Patru licee cu profil agricol din județ vor beneficia de finanțări totale de peste 2,7 milioane de euro pentru investiții în dezvoltarea și modernizarea infrastructurii lor.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a finalizat evaluarea proiectelor depuse la finanțare în runda a II-a din PNRR în cadrul Pilonului VI – Politici pentru noua generație. Între cele 38 de proiecte admise la finanțare se regăsesc și trei proiecte depuse de licee din județul nostru. Este vorba de Liceul „Demostene Botez” Trușești, Liceul Tehnologic Coțușca și Liceul Tehnologic „Petru Rareș”, fiecare obținând o finanțare de aproximativ 650 de mii de euro. Lor li se adaugă Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuţă” Şendriceni, care, în prima rundă, a obținut o finanțare de 760 de mii de euro.

 

„Investițiile în sistemul educațional nu sunt doar necesare; ele reprezintă fundamentul pe care ne construim viitorul, atât al copiilor noștri, cât și al întregii comunități. Am susținut și vom continua să susținem profesionalizarea elevilor din liceele tehnologice, astfel încât, atunci când vor finaliza studiile să fie pregătiți rigorilor pieței muncii. Județul nostru este preponderent agricol, iar liceele cu acest profil pregătesc viitorii specialiști în acest domeniu. Partidul Social Democrat a pus și va pune un mare accent pe programele de finanțare a investițiilor în domeniul educațional și pe corelarea acestora cu cerințele angajatorilor. Doar așa vom avea specialiștii de care avem atâta nevoie. Aceasta este soluția pentru ca tinerii noștri să învețe o meserie care să aibă căutare pe piața muncii, să fie bine plătită și să nu mai plece în străinătate”, a declarat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.

Prin aceste finanțări din PNRR se urmărește transformarea liceelor agricole în centre de profesionalizare.

(Comunicat de presă CMF11240017 - PSD Botoșani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

astăzi, 17:35

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...