PNL Botoșani: Singurul vinovat pentru criza din sistemul sanitar este PSD

Comunicat:

Criza medicală pe care o invocă PSD este fără îndoială produsă chiar de guvernările social-democate de până acum și de corupția din sistemul sanitar, tolerată tot de PSD. Ipocrizia celor din  PSD este fără margini dacă ne gândim că timp de aproape 30 de ani, cu mici excepții, au fost la guvernare și nu au făcut absolut nimic pentru a-i proteja pe români, pentru a îmbunătății sistemul sanitar.

Poate că PSD a uitat că în timp ce se afla la guvernare au plecat din țară zeci de mii de cadre medicale. În 2015, pe vremea guvernării Ponta, Colegiul Medicilor din România deplângea situația din sistemul medical românesc arătând că deficitul de medici din România era de aproximativ 40%. Cei mai mulți au plecat din cauza salariilor mizere și a dotărilor precare din spitalele românești.

 

În 2018, pe vremea guvernării Dăncilă, doar Franţa şi Germania au avut peste 8.700 de medici români, iar în Ungaria, ponderea medicilor români era de 70% din totalul specialiştilor străini. În anii de guvernare PSD, au plecat cu miile în străinătate, cei mai mulţi alegând spitale din Europa imediat după terminarea facultăţii, arată o statistică realizată de OECD, o organizaţie internaţională. Sunt date care nu pot fi contestate de absolut nimeni. Acestea sunt consecințele unor guvernări PSD nocive care nu au făcut decât să slăbească sistemul sanitar românesc, lăsându-l total vulnerabil în fața pandemiei cu care ne confruntăm în prezent.

Acum cei de la PSD arată cu degetul și acuză că actuala guvernare nu face față pandemiei uitând că ei sunt autorii colapsului în care au adus sistemul sanitar. Cei din PSD doresc ca Guvernul PNL să rezolve în doar șase luni ce nu au reușit ei să facă în aproape 30 de ani. Asta este realitatea, iar românii nu pot să uite de COLECTIV și de toate promisiunile mincinoase făcute până acum de PSD. Nu pot să uite de spitalele regionale pe care le-au promis în programul de guvernare, de modernizarea și dotarea spitalelor județene.  Paturile din ATI, atât de necesare pentru pacienții infectați cu COVID, nu pot fi suplimentate peste noapte, fără dotările necesare, fără personalul medical necesar.

Pentru a găsi personal pentru secțiile ATI,  Guvernul PNL a găsit însă soluția și a promovat la începutul săptămânii un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru a suplimenta efectivele implicate prin angajarea imediată a tuturor absolvenţilor care au luat examenul la finalul rezidenţiatului în specializările legate de Covid, cum ar fi cele de urgenţă, anestezie pentru terapie intensivă, infecţioase, epidemiologie.  Rezineții vor fi încurajați să facă practica în sistem de voluntariat pentru a susţine activitatea Direcţiilor de Sănătate Publică.

(Departamentul de Comunicare al PNL Botoșani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O săptămână în care învățarea a prins viață prin experiențe Erasmus+ la Albești! (Foto)

Friday, 24 July 2026

În perioada 20–24 iulie 2026, Școala Gimnazială Nr. 1 Albești a organizat Școala de Vară – Ediția a II-a, activitate desfășurată în cadrul Acreditării Erasmus+, proie...

Reacția rectorului UMF Iași, după discursul critic al tinerei din Botoșani la ceremonia de final de an: „A modificat caracterul festiv al ceremoniei”

Friday, 24 July 2026

Conducerea UMF Iaşi susţine că discursul critic al unei absolvente la ceremonia de absolvire a universităţii a afectat caracterul festiv al evenimentului, reprezentanţii universităţii preciz&a...

Record pentru regiunea Moldovei stabilit de către o femeie de 55 de ani. „Cred că trebuie să profităm”

Friday, 24 July 2026

La vârsta la care, de obicei, o femeie se află la menopauză, o ieșeancă de 55 de ani a adus pe lume un băiețel la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Elena Doamna”, &ic...