Peste 150 de copii, inclusiv cu nevoi speciale, au participat la un eveniment organizat de femeile social-democrate (fotogalerie)

Organizația Femeilor Social Democrate din Botoșani, împreună cu primarul municipiului, Cosmin Andrei și cu viceprimarul  Bogdan Buhăianu au organizat  de Ziua Internațională a Copiilor un eveniment prin care au promovat prietenia și incluziunea.

Au creat, în Parcul Mihai Eminescu, o lume colorată și veselă, în care s-au distrat, timp de câteva ore, peste 150 de copii din județul Botoșani, cu sau fără dizabilități.

Copiii tipici au făcut echipe cu copiii cu nevoi speciale din cadrul Asociațiilor „Down Activ Moldova!", „Ne Trebuie Speranță”,  Asociația Nevăzătorilor, Asociația Părinților Copiilor cu  Autism din Botoșani și Asociației „Luisa Maria” din Darabani .

 

Împreună au participat la ateliere de poezie, de pictură, de desen pe figurine de ipsos, jocuri sportive și alte activități de incluziune gândite special de reprezentanții ONG-urilor pentru a-i ajuta să se împrietenească, să interacționeze, să învețe unii de la ceilalți, să comunice, să se cunoască mai bine, să se accepte. Și nu în cele din urmă, să îi valorifice pe toți în egală măsură.

Ziua Internațională a Copilului a fost liantul între copii, care s-au bucurat de copilărie, de premii și bineînțeles, de tort.

„Fiecare copil este diferit și special și are propriile nevoi, indiferent dacă are sau nu nevoi speciale. Dizabilitatea nu trebuie să fie un motiv de excluziune și nu trebuie să fim la fel pentru a putea dărui unul altuia. Doar împreună putem construi o lume mai prietenoasă, mai primitoare și mai incluzivă pentru copiii noștri. Este o obligație pe care o avem cu toții, o datorie morală pentru o societate sănătoasă”, a declarat consilierul județean Cristina Breșug.

(Comunicat de presă emis de PSD Botoșani)














 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

astăzi, 21:04

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

astăzi, 20:48

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

astăzi, 19:40

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...