Ministrul Muncii, Marius Budăi, în vizită la Dorohoi. A stat de vorbă cu cetățenii

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a fost, sâmbătă, 22 ianuarie, în vizită la Dorohoi, la cabinetul deputatului Dan Șlincu.

Cei doi au ținut o zi de audiență, în care au ascultat fiecare cetățean al municipiului Dorohoi, dar și din localitățile limitrofe.

Cei mai mulți dintre cetățenii care au vrut să stea de vorbă cu cei doi politicieni sunt foști salariați ai marilor fabrici din Dorohoi, care și-au prezentat problemele sau nelămuririle legate de pensii.

 

„Astăzi am avut onoarea de a primi vizita de lucru a domnului ministru Marius Budăi, care a decis să dea curs invitației de a ține împreună o zi de audiență la biroul parlamentar din Dorohoi. Ne-am întâlnit cu mai mulți cetățeni din municipiul Dorohoi și din localitățile limitrofe. Cei mai mulți dintre ei sunt pensionari, foști salariați ai marilor fabrici din Dorohoi, care și-au prezentat problemele sau nelămuririle legate de pensii. Discuțiile au fost productive și sunt convins că domnul ministru, luând act de problemele ridicate, va acționa în consecință. Am fost asigurat de colegul meu Marius Budăi că ori de câte ori este nevoie va fi prezent pentru a sta de vorbă cu cetățenii din zonă”, a declarat Dan Șlincu.

Biroul deputatului Daniel Șlincu este deschis în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 09:00 și 15.00.




 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Maia Sandu vorbește din nou de unirea Republicii Moldova cu România: „Rusia se apropie de granițe!” / ”Nu avem suficient sprijin popular”

astăzi, 11:24

Într-un interviu pentru publicația Valasz din Ungaria, Maia Sandu a spus că unirea cu România poate fi o soluție pentru securitatea țării, dar a recunoscut că nu există încă ...

„Drumul mănăstirilor”, unul dintre cele mai fascinante și totodată puțin cunoscute trasee turistice ecumenice din țară

astăzi, 11:07

Cunoscut ca „Drumul Mănăstirilor” după ce a fost reabilitat în totalitate de Consiliul Județean Botoșani, în 2023, și inclus în circuitul turistic național, î...

Talon de inspecție tehnică periodică fals descoperit la controlul de frontieră de la Racovăț!

astăzi, 10:38

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie ucraineană care a prezentat la controlul de fro...