Mihaela Huncă susține că 90% din școlile botoșănene nu au fonduri pentru dezinfectanți și că România are noroc de Raed Arafat

Deputatul botoșănean Mihaela Huncă, coordonator al filialei județene a Pro România, a anunțat că circa 90% din totalul de unități de învățământ din Botoșani nu au fonduri suficiente pentru achiziționarea materialelor dezinfectante necesare în contextul pandemiei de coronavirus. Aceasta a transmis că face apel la Instituția Prefectului, pentru a obține, spune ea, sprijin pentru elevi.

„Cel mai răspândit apel al autorităților în ultima perioadă a fost acela ca toți cetățenii să se spele, să folosească săpunul, să folosească dezinfectanți. Aceste măsuri, din păcate, nu se pot aplica la mare parte din școli. Este bine că acum copiii nu sunt la școală, că dacă erau, era o nebunie. Așa sună foarte frumos, ca în toate instituțiile să avem săpun, să avem hârtie, să avem soluții pentru dezinfecție, dar foarte multe conduceri ale unităților de învățământ din județul Botoșani, majoritatea, în procent de 90%, ne-au semnalat faptul că nu au resursele financiare pentru a asigura aceste materiale de igienă. Școlile trebuie să fie igienizate și trebuie să aibă materialele necesare de igienă, mă refer la hârtie, săpun, la soluție de dezinfecție. Fac un apel către Prefectura Botoșani pentru, a avea grijă de școlile din județul Botoșani și pentru a vedea ce soluții găsește pentru ca împreună cu primăriile să asigure fondurile necesare”, a declarat Mihaela Huncă.

 

Deputatul Pro România a declarat că a discutat cu mai mulți edili din județ, care i-ar fi confirmat acesteia că nu sunt destui bani pentru dotarea școlilor cu materiale dezinfectante.

Mai mult, deputatul s-a arătat dezmăgită de puterea de reacție în fața crizei a Guvernului, subliniind că singurul care salvează situația este Raed Arafat.

„Este necesar să avem grijă de școlile din județul Botoșani. În alte județe, deja s-au făcut stocuri la școli cu aceste materiale de igienă. Nu trebuie să glumim cu perioada în care ne aflăm și ar trebui să luăm măsuri și să nu așteptăm de la ministere, pentru că nici nu mai știm ce premier avem și ce măsuri se iau. Noroc ca mai este Raed Arafat și mai sunt medici cu experiență care ajută în această perioadă să se ia anumite măsuri pentru a se stopa această epidemie”, a mai spus deputatul Mihaela Huncă.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tragedie evitată de reacția rapidă a unui polițist din Botoșani, aflat în timpul liber! - FOTO

astăzi, 14:18

Un autoturism a fost distrus în totalitate de un incendiu izbucnit în timpul mersului, pe drumul spre localitatea Măgura, județul Bacău. Datorită vigilenței și reacției rapide a ...

Rezultatele analizelor de laborator pentru piscina exterioară de la Complexul Cornișa: ”Risc de îmbolnăvire pentru sănătatea utilizatorilor”

astăzi, 14:08

Direcția de Sănătate Publică Botoșani a prelevat, la data de 19 august, o probă de apă din piscina exterioară a Complexului Cornișa, în cadrul controalelor desfășurate la acest obiect...

Doliu în Educația botoșăneană, o distinsă profesoară a plecat la cele veșnice: ”Ceea ce le-a oferit elevilor săi a depășit cu mult limitele unei săli de clasă!”

astăzi, 13:56

Silvia Crîșmariu, născută la 6 martie 1939, a trecut la cele veșnice după 87 de ani de viață. Primarul comunei Vf/ Câmpului, Ovidiu Domunco, a transmis un mesaj emoționant la pl...