Lovitură spectaculoasă la Botoșani: Cu doi senatori si trei deputați PSD își ia partea leului. Liberalii mai au puțin și își desființează filiala. AUR, partidul de care nu a auzit aproape nimeni, are un deputat

Reprezentanții Biroului Electoral Județean au finalizat centralizarea voturilor de la nivelul județului Botoșani.

Partidul Social Democrat va avea în primă fază trei deputați, Marius Budăi, Dan Șlincu și Costel Pătrăuceanu și un senator în persoana lui Lucian Trofin.

La redistribuire, PSD ar putea beneficia de încă un post de senator, fericitul viitor senator urmând să fie Costel Lupașcu.

Dacă la social democrați situația este cât se poate de roză, nu același lucru se poate spune despre liberali.

Din nefericire pentru aceștia, se pare că în viitorul Parlament, PNL va avea un singur reprezentant în Camera Deputaților, în persoana lui Costel Șoptică, perdantul liberalilor fiind actualul deputat Cristian Achiței, care nu a reușit să acumuleze numărul necesar de voturi pentru a accede în Senatul României.

Conform datelor tehnice transmise de BEJ, formațiunea politică născută din cenușă pe numele sugestiv AUR – Alianța pentru Unirea Românilor, va prinde un post de deputat, în persoana fostului subprefect din anii de glorie ai Convenției Democrate Creștine, Lucian Feodorov.

 

Spune-ne opinia ta