Președintele organizației județene a PNL Botoșani, Cătălin Flutur, crede că zvonurile apărute în spațiul public, după alegerile de duminică, vizavi de trecerea anumitor membri ai partidului de partea PSD, sunt speculații.
Flutur spune că PSD are de mulțumit prea mulți oameni, după alegerile din 11 decembrie, pentru a mai face față și unor nou-veniți.
"A avea o întâlnire cu cineva nu înseamnă că trece cineva dintr-o parte în alta. Eu nu cred în momentul de față că un partid care a luat aproape totul mai are nevoie și de alte persoane, pentru că nu va putea sub nicio formă să îi mulțumească pe toți cei care au tras pentru partidul lor. Cred că rămânem în sfera speculațiilor", a spus Cătălin Flutur.
Cât privește întâlnirea dintre deputatul liberal Verginel Gireadă și liderul PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici, liderul liberal nu a dorit să facă prea mult comentarii. A făcut totuși o apreciere vizavi de declarația lui Verginel Gireadă, care a spus că de vină pentru rezultatul foarte slab înregistrat la alegerile parlamentare este conducerea centrală a PNL.
"Poate și dumnealui este una dintre erorile conducerii centrale a partidului. Nu aș putea să comentez lucrul acesta. Eu cred că toți cei de dreapta și toți liberalii trebuie să rămână uniți, pentru că nu au altă soluție", a afirmat Flutur.