Liderul liberalilor botoșăneni se exprimă categoric în favoarea unui vot de învestitură pentru Guvernul Luca Niculescu!

Președintele Consiliului Județean Botoșani, liberalul Valeriu Iftime, își argumentează susținerea pentru Guvernul Luca Niculescu printr-o serie de ”aspecte administrative stringente”, dar și prin necesitatea opririi ”degradării încrederii în clasa politică”.

”Dincolo de aspectele administrative stringente, cum ar fi rectificarea bugetară, bugetul pe 2027, atragerea de noi fonduri europene și continuarea proiectelor de investiții, miza cea mare este relația cu cetățenii și oprirea degradării încrederii în clasa politică. Oamenii așteaptă predictibilitate și responsabilitate, nu blocaje!”, spune Valeriu Iftime.

 

Cele trei formule de guvernare ”nu au trecut”, spune liderul botoșănean, pentru că ”PSD și PNL nu și-au oprit atacurile și nu au găsit o cale de a instala un nou guvern. Iar anticipatele nu sunt deloc o soluție!”.

”Așa cum tot spun de cinci luni, trebuie să existe înțelegere și o formă de colaborare. Este clar că acum Guvernul Luca Niculescu are nevoie de voturile PNL pentru a fi instalat, iar parlamentarii liberali care înțeleg că nu există altă opțiune responsabilă vor vota învestirea”.

”Rămânem un partener constructiv în opoziție!”

Ce urmează după învestirea noului Guvern? Valeriu Iftime crede că opoziția liberalilor va fi ”constructivă”.

”Să rămânem un partener constructiv în opoziție. Chiar dacă PNL nu face parte din această formulă, este o decizie care arată că interesele României sunt mai presus de calculele politice de partid. Neînțelegerile și lipsa de înțelepciune politică din ultimii 30 de ani au alimentat extremismul și nemulțumirea generală. Situația în care se află România astăzi nu este din vina unui singur partid, ci din vina tuturor celor care au făcut politică: unii au schimbat taberele, iar toți la un loc au aruncat vina unii pe alții. Oamenii sunt, pur și simplu, descumpăniți și dezamăgiți de clasa politică”, spune Iftime.

De asemenea, Valeriu Iftime îndeamnă la prudență în ieșirile publice ale politicienilor, la ponderarea radicalismului. ”În opinia mea, ceea ce trebuie să facem este să ne cumpănim limbajul și declarațiile politice și să nu mai fim atât de radicali. Noi trebuie să dăm un sens, o stare de normalitate țării și o direcție celor care nu sunt uniți politic. Viitorul politic al României trebuie să rămână pro-occidental, bazat pe partidele cu structură și doctrină în acest sens. Dacă nu dăm dovadă de înțelepciune acum, lipsa de maturitate a clasei politice va împinge țara spre o zonă extremistă, iar consecințele pentru România vor fi mult mai grave”, a mai opinat Valeriu Iftime.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un bărbat din Botoșani a incendiat intenționat o clădire cu lemne de 15.000 de lei!

astăzi, 09:39

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr 10 Ștefănești au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 42 de ani, din com...

„Iubi-Te-voi, Doamne!” – o seară dedicată amintirii Părintelui Profesor Constantin Muha, la Dorohoi

astăzi, 08:44

Evenimentul a fost organizat de Protopopiatul Dorohoi, în colaborare cu Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” și Parohia „Adormirea Maicii Domnului&rdqu...

Alertă meteo: Cod Portocaliu emis pentru două localități din județul Botoșani!

astăzi, 08:26

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip Cod Portocaliu de vânt pentru două localități din județul Botoșani, valabilă până la ora 10:00. Sunt prog...