Liderii PNL de la Botoșani încep să înțeleagă că în lipsa alegerilor anticipate PSD se întoarce la Guvernare!

Liderii PNL de la Botoșani par a înțelege că în condițiile în care nu se va ajunge la alegeri anticipate, atunci, de anul viitor, Viorica Dăncilă și PSD se vor întoarce la guvernare.

Experții din domeniile științelor politice au recunoscut la Guvernul Dăncilă o dorință și o strategie foarte clară de ieșire de la guvernare, cu un an înainte de alegerile parlamentare, pentru a diminua pierderile electorale sub confortul umbrelei opoziției.

Acum, inclusiv liderii PNL par a înțelege că doar alegerile anticipate urgente ar mai putea face ca PSD să nu câștige din nou guvernarea în viitorul apropiat.

 

Țeapă de zile mari, ar fi vorba din popor care li s-ar potrivi liberalilor, în timp ce pesediștii jubilează arătând cu degetul la guvernul minoritar PNL și se pregătesc să câștige alegerile din 2020.  

Fostul președinte al PNL Botoșani, primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, este unul din cei care par a fi convinși că în lipsa organizării de alegeri anticipate, PSD se va întoarce la peste 25% la următoarele alegeri parlamentare.

”Este o capcană în care putem intra, să mergem cu guvern minoritar, așa am intrat în 2016 cu guvern tehnocrat, vicepremier PSD, prefecții PSD. Am înghițit atunci gălușca… Anticipatele ar fi singurele care ar rezolva o problemă fundamentală, să ai guvern cu susținere în Parlament. În caz contrar vom fi șuntați și ne vom trezi cu cei de la PSD care au acum 14-15% că se duc iar la 25% până la vară”, a declarat Cătălin Flutur.

Pe de altă parte însă, imediat după ce a pierdut guvernarea ca urmare a Moțiunii de Cenzură, liderii PSD au devenit peste noapte foarte vocali, ceea ce arată foarte clar că urmează această strategie cu strictețe, și chiar sunt hotărâți că câștige alegerile din 2020.  

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Jandarmii botoșăneni au chemat ambulanța la gară!

astăzi, 09:06

Un bărbat și o femeie au fost preluați de echipaje din cadrul SMURD și Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani, după care au fost transportați în spațiile pregătite de autoritățil...

LOC DE DAT CU… EPIGRAMA (389)

astăzi, 08:39

O SALATĂ DELICIOASĂ CU INGREDIENTE DE UMOR Născut la 12 noiembrie 1950 la Hănești, Traian Calancia (Calancea) este un scriitor autentic. Profesor de matematică la bază, după câțiva a...

Botoșăneni salvați noaptea trecută din clădiri dezafectate, două persoane au refuzat sprijinul!

astăzi, 08:15

Pompierii, împreună cu jandarmii și polițiștii locali, au desfășurat și noaptea trecută acțiuni de identificare a persoanelor fără adăpost expuse temperaturilor scăzute. Misiunile au avu...