Liderii AUR în vizită de lucru la Botoșani

La prima conferință de presă organizată de reprezentanții organizației județene ai Alianței pentru Unirea Românilor, au fost prezenți cei doi copreședinți de la nivel central, George Simion și Claudiu Târziu, flancați de cei doi parlamentari botoșăneni, senatorul Dorinel Cozma și deputatul Lucian Feodorov.

Liderii centrali ai AUR au declarat că se află într-un turneu în zona Moldovei, pentru a interacționa atât cu membrii de partid, dar și cu simplii cetățeni care se confruntă cu o serie de probleme.

Ne-am propus să facem acest turneu în Moldova pentru a lua contact cu oamenii și să ne dăm seama dacă românii conștientizează situația în care se află. Instaurarea unei noi dictaturi prin aplicarea unei false relaxări, dar în fapt restricționată pe  o falsă problemă medicală. În fapt se instituie măsuri care îngrădesc drepturile românilor. Cu siguranță, pașaportul de vaccinare va fi introdus și în România, fără nicio justificare științifică. Se fac raportări de decese care au avut loc cu mult timp în urmă, dar fără să existe vreun fel de justificare. Vom depune un proiect legislativ care să elimine discriminarea între cei vaccinați și cei nevaccinați”, a declarant copreședintele AUR, Claudiu Târziu.

George Simion a fost mai puțin vocal, rezumându-se la faptul că botoșănenii nu sunt atât de proști și nici săraci, așa cum sunt portretizați de politicienii de la centru.

Vreau să vă spun că nu suntem împotriva vaccinării, dar fiecare persoană trebuie să decidă în nume propriu, dacă vreau sau nu să se vaccineze. S-ar putea ca botoșănenii să fi luat o decizie bună în momentul în care au decis să nu se vaccineze, a precizat liderul AUR, George Simion.

Reprezentanții conducerii centrale ai AUR, au declarat că în perioada următoare se vor organiza alegeri la nivel de localități, pentru a maximiza activitatea partidului în teritoriu. În acest moment, AUR Botoșani are, conform celor declarate de liderii locali, în jur de 700 de membri cotizanți.

 

Spune-ne opinia ta