Internat de urgență la spitalul Elias, fostul președinte al României, Ion Iliescu, se simte iarăși bine!

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, se simte mai bine și va rămâne în continuare internat la spitalul Elias din Capitală din cauza problemelor cardiace. Acesta a fost supus ieri unor controale amănunţite.

„Evoluţia stării de sănătate a lui Ion Iliescu este azi (sâmbătă – n.r.) una uşor favorabilă. A făcut şi câţiva paşi, după ce vineri a stat numai în pat. Va rămâne în continuare aici, sub atenta observaţie a medicilor”, au precizat pentru presa centrală surse medicale.

 

Ion Iliescu a fost internat ieri, vineri, la Elias, după ce fostul preşedinte a acuzat o stare de rău. Potrivit medicilor, este vorba de problemele cardiace pe care Iliescu le care şi care în prezent s-au acutizat.

Născut la 3 martie 1930 în Oltenița, Ion Iliescu a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi ca președinte ales al României între anii 1992-1996 și 2000-2004. Între 1996-2000 și 2004-2008 a fost senator din partea PSD. A fost președinte de onoare al PSD.

Activitatea politică a acestuia începe în anii “50. A intrat în Partidul Comunist Român în 1953 și a devenit membru al Comitetului Central al PCR în 1965, însă, începând cu 1971, a fost treptat marginalizat de Nicolae Ceaușescu. A avut un rol foarte important în evenimentele din 1989, devenind președintele Frontului Salvării Naționale, ulterior al Consiliului Frontului Salvării Naționale. Ion Iliescu fost primul președinte post-comunist al României și a servit în două mandate constituționale, 1992-1996, și 2000-2004, separate de mandatul lui Emil Constantinescu. În timpul celui de-al doilea mandat al său, România a aderat la NATO și a încheiat negocierile de aderare a României la Uniunea Europeană.

În 2005 a fost începută o anchetă pentru a stabili rolul lui Ion Iliescu în mineriadele din 1990, în care minerii din Valea Jiului, sub conducerea lui Miron Cozma, au descins în București pentru a înăbuși manifestațiile antiguvernamentale. În replică, Iliescu a declarat că scopul anchetei este „răzbunarea” împotriva sa. Pe 13 octombrie 2008, Biroul de presă al Ministerului Public a emis un comunicat de presă în care se arată că președintele Ion Iliescu nu va fi urmărit penal în dosarul mineriadei din 1990. Procurorii au hotărât că nu sunt suficiente și concludente probe pentru ca Iliescu să fie pus sub urmărire penală. În iunie 2009, Ion Iliescu a fost scos de sub urmărire penală în dosarul „Mineriada 13-15 iunie 1990”, în care era acuzat de genocid, complicitate la tortură, propagandă pentru război, tratamente neomenoase, distrugere, favorizarea infractorului și complicitate la rele tratamente.

În octombrie 2015 presa a anunțat că a fost pus sub urmărire penală în același dosar, pentru infracțiuni contra umanității, iar în  13 iunie 2017, a fost trimis alături de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Miron Cozma și alții în judecată, pentru infracțiuni contra umanității.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Leo Grozavu, pregătit pentru orice scenariu: „Se vorbește de titlu în vestiar”

astăzi, 20:00

Leo Grozavu (58 de ani) a reușit să transforme FC Botoșani într-una dintre cele mai solide și mai constante echipe ale acestui sezon de Superligă. La început de 2026, formația din regiunea ...

Polițiștii au vrut să îl ducă la spital, dar șoferul nu a fost de acord și s-a ales cu dosar penal!

astăzi, 18:30

La data de 11 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, în municipiul Botoșani, un autoturism condus de către un bărbat, de 53 ani, din comuna ...

Început de an cu puține job-uri în Botoșani, VEZI lista!

astăzi, 17:40

Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, la data de 12.01.2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă ...