Flutur denunță public modificările organigramei DSPSA, adoptate astăzi: „Abuz incalificabil al majorității PSD din Consiliul Local al Municipiului Botoșani”

Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, și-a exprimat poziția vizavi de modificările organigramei Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement Botoșani, propuse și validate de către consilierii PSD, cei care dețin majoritatea în Consiliul Local.

Potrivit Codului Administrativ, întrucât DSPSA este o structură aflată în subordinea Primăriei, edilul-șef este cel care are drept de desemnare a directorului acesteia, în situația în care comisiile de specialitate emit avize favorabile. Întrucât consilierii PSD dețin majoritatea, cele 12 voturi prin care Aurel Chiriac vine la conducerea instituției au înlocuit, practic, decizia întregului Consiliu Local.

 

„Un abuz de proporții”, susține Flutur, care a transmis următoarele explicații:

„În disprețul Codului Administrativ și al altor acte normative în vigoare, în pofida avizului de legalitate negativ al compartimentelor specializate din primărie și a avizului negativ exprimat de comisia juridică din cadrul consiliului local, majoritatea PSD din Consiliul Municipal Botoșani a comis astăzi un abuz de proporții, forțând adoptarea unei hotărâri prin care un post de magazioner a fost transformat în post de director general al DSPSA Botoșani, la conducerea direcției fiind numit, chiar și în absență, un apropiat al PSD.

Denunț public cu toată hotărârea abuzul săvârșit astăzi de majoritatea PSD din consiliul local.

Îmi exprim totodată îngrijorarea cu privire la administrarea municipiului în următoarele 8 luni, adică până la alegerile locale din 2020, în condițiile în care PSD-ul își demonstrează încă o dată lipsa de scrupule și disperarea de a pierde puterea la nivel central și local, prin încălcarea cu premeditare a legii.

În calitate de primar, fac apel la stoparea abuzurilor aleșilor locali PSD prin aplicarea cu celeritate a legii de către instituțiile abilitate să intervină în astfel de cazuri și în primul rând de către Instituția Prefectului, cea care trebuie să acorde aviz de legalitate tuturor hotărârilor de consiliu. Personal voi uza de toate pârghiile legale pe care le am la dispoziție în calitate de primar responsabil al municipiului Botoșani pentru a reduce efectele deciziilor politicianiste disperate ale majorității PSD din consiliul municipal până în momentul în care botoșănenii vor decide, prin votul exprimat la alegerile locale de anul viitor, modificarea acestei majorități nocive, dezastruoase pentru orașul nostru”, se arată într-un comunicat emis de Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani.

Amintim că membrii social-democrați din Consiliul Local au părăsit sala de ședințe, joi, 24 octombrie a.c., când Flutur a scos proiectul inițiat de către viceprimarul Cosmin Andrei de pe ordinea de zi, după un scandal care a nutrit contre mai bine de 45 de minute între cele două tabere de aleși. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Motociclist urmărit de polițiști și oprit cu focuri de armă!

astăzi, 12:11

Polițiștii din Vlăsinești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul comunal DC 10, în comuna Adășeni, au efectuat semnal de oprire unui tânăr care se deplasa...

Chirurgii din Botoșani au extirpat o tumoră de peste 16 kg. ”Eu am crezut că îmbătrânesc și mă îngraș!” - VIDEO

astăzi, 11:17

O femeie de 73 de ani din județul Botoșani a primit o a doua șansă la viață, după ce o echipă de medici a extras din abdomenul ei o tumoră gigant, de peste 16 kilograme. Ajunsă la o greut...

Botoșani: Clasamentul liceelor cu cele mai MARI și mai MICI procente de promovare la bacalaureat!

astăzi, 10:52

Patru licee din municipiul Botoșani și unul din municipiul Dorohoi își dispută, în acest an, cele mai mari procente de promovare la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iu...