Filiala ALDE Botoșani: Mistreții distrug munca agricultorilor botoșăneni și nimeni nu ia măsuri pentru a stopa acest lucru!

În timp ce fermierii din mai multe localități din județul Botoșani, luptă cu morile de vânt ale administrației locale și județene, porcii mistreţii fac prăpăd în câmp, distrugând zeci de hectare cu porumb și floarea-soarelui, culturi pentru care  agricultorii botoșăneni au muncit din greu,  iar autoritățile sunt nepăsătoare în a găsi soluții rapide și eficiente pentru a rezolva acestă  problemă  care se repetă an de an.

Mai grav decât atât, e că daunele înregistrate nu pot fi recuperate prea ușor de către agricultori, în sensul că sunt pasați de la o instituție la alta, până se ajunge adesea, la un răspuns  însoțit cu o ridicare din umări, iar apoi totul se dirijează spre soluționare instanței de judecată.

Aberant și dezamăgitor pentru acei botoșăneni care au sperat că dacă muncesc pământul cu sudoarea frunții vor putea câștiga un ban cinstit pentru ei și familiile lor. 

Unul dintre cei afectați de invazia mistreților pe culturile agricole este Daniel Chelariu, consilier local ALDE în comuna Curtești, care povestește că asemeni altor consăteni de-ai lui, are culturile compromise din cauza porcilor mistreți.

„Din păcate, avem culturile distruse de porcii mistreți care sunt în căutarea hranei, distrugând în fiecare an, sute de hectare și cauzează astfel pagube semnificative. Agricultorii au încercat mai multe variante pentru a-și proteja terenurile, însă niciuna nu dă roade. Se caută soluții la nivel local, dar de la Primăria Curtești am fost pasați la Agenția pentru Protecția Mediului, de acolo la Garda Forestieră și în cele din urmă tot către Primărie ne-au dirijat. Suntem efectiv pasați de la o instituție la alta. Cei de la Direcția Agricolă au fost și doar au constatat și ne-au spus că dacă vrem despăgubiri să dăm în judecată. Așa au încheiat cu noi. Totuși, la Curtești este vorba de aproape 15 hectare de culturi cu porumb și floarea soarelui  distruse atât de invazia mistreților dar și de nepăsarea autorităților care nu iau nicio măsură pentru a preveni astfel de situații”, a declarat Daniel Chelariu, consilier local în cadrul Primăriei Curtești.

Cel mai grav este că această problemă cu care se confruntă agricultorii nu este una nouă, însă de la un an la altul devine tot mai apăsătoare, întrucât porcii mistreți continuă să se înmulțească, iar botoșănenii care au culturile distruse de aceste animale sălbatice spun că în câțiva ani vor ajunge în situația de a nu mai cultiva nimic. 

Potrivit consilierului local ALDE din comuna Curtești, în urma discuțiilor cu reprezentanții autorităților locale, fermierii trebuie să asigure paza, în condiţiile în care mistreţul nu poate fi alungat decât cu puşca, lucru care  nu poate fi posibil întrucât agricultorii nu sunt vânători.

„Ni s-a transmis  la ultima ședință de Consiliul Local să alungăm mistreții prin paza culturilor, prin montarea unor sperietori și a gardurilor electrice, în condițiile în care știm cu toții că unica soluție pentru a stopa această problemă, este vânătoarea porcilor. În primul rând, mistreții sunt niște animale sălbatice, nu sunt niște păsărele să le alungăm cu sperietori, iar ca să faci pază este total exclus pentru că mai mulți consăteni au văzut o turmă cu aproximativ 60 de mistreți, este destul de periculos iar gardurile electrice nu mai pot fi montate pentru că au intrat pe sub gard, deci nu mai sunt eficiente. Tot mai mulți agricultori din comuna noastră sunt îngrijorați  pentru culturile de anul viitor, având deja dezamăgirea de anul acesta și din anii trecuți, când nimeni nu a oferit un sprijin omului muncitor și de bună credință din mediul rural”, a adăugat Daniel Chelariu.

Despăgubirile sunt foarte reduse, calculul făcându-se la valoarea investiţiilor realizate până în momentul atacului şi nu la valoarea din teren a producţiei de obţinut. Din cele menționate de alesul local din comuna Curtești  doar la unul din șase fermieri afectați de invazia mistreților i s-a recunoscut oficial realitatea din teren , la ceilalți li s-a spus că au pagubă în proporție de 50 sau 60%.

Cu astfel de probleme privind culturile afectate de porcii mistreți se confruntă și alte localități din județul Botoșani, precum comunele Blândești, Corni și Cristești.

În afară de paguba financiară pe care o inregistrează acești botoșăneni, este și teama că aceste animale sărbatice au ajuns și în unele gospodării care nu sunt chiar atât de aproape de păduri. De aceea, speră ca cele două ministere, respectiv Ministerul Agriculturii și Ministerul Mediului să se pună de acord și să găsească cele mai bune soluții în această problemă, pentru a ajuta agricultura românească care oricum a fost afectată de intemperiile din acest an.

Biroul de presă, ALDE Botoșani

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Experimentul unui șofer i-a uluit pe angajații de la RAR: Cum faci mașină electrică din Dacia 1300!

Wednesday, 25 December 2024

A transforma o Dacia 1300 într-o mașină electrică nu este doar o idee extravagantă dacă ești pasionat de autoturisme. Acest experiment a fost pus în practică de către un româ...

Țările în care armata redevine obligatorie. Vârsta de la care bărbații vor fi recrutați pentru stagiul militar!

Wednesday, 25 December 2024

Ministerul Apărării din Croaţia, ţară membră NATO din 2009, a anunţat marţi, 24 decembrie, că va demara în ianuarie anul viitor procesul de reintroducere a serviciului militar obligator...

Medic botoșănean, semnal de alarmă către părinți: Complicațiile care "pot lăsa sechele până la pierderea vederii”

Wednesday, 25 December 2024

Sinuzita este o afecțiune ce presupune inflamația sinusurilor nazale, în urma unei răceli, a unei alergii sau a unui blocaj în aceea zonă. Sinusurile au mai multe roluri, de la amplifi...