Deputatul USR Andrei Drancă: vom cere ca profesorii să primească respectul pe care îl merită, iar în buget să se regăsească sumele ce li se cuvin!

O adresă oficială transmisă de Liga Sindicatelor din Învățământ către toți parlamentarii de Botoșani solicită sprijinul pentru creșterea procentului acordat educației în anul 2023. Deputatul USR Andrei Drancă dorește să răspundă public inițiatorilor acestui demers, anunțând că susține întru totul cerințele profesorilor și ale celorlalte categorii de angajați din învățământ.

Nu există un alt domeniu care să aibă o atât de mare importanță pentru societatea românească, dar care să fi fost tratat cu o mai mare lipsă de respect de către guvernele PSD și PNL. Refuzul de a aloca procentul de 6% din PIB, conform legii, nivelul salarial umilitor, dar și diminuarea treptată a altor drepturi firești pentru piața muncii, au făcut din profesori o categorie dacă nu disprețuită, atunci cel puțin ignorată de decidenți. Un Guvern care a găsit fonduri pentru creșterea alocărilor financiare la alte domenii precum președinție, serviciile secrete, pensii speciale, care a făcut mii de angajări în aparatele centrale ale ministerelor, deși criza economică era instalată de mult, acum le râde profesorilor în față printr-o alocare de 2% din PIB pentru acest domeniu.

 

„Solicitarea sindicaliștilor din învățământ este întru totul îndreptățită și voi susține prin votul meu amendarea legii bugetului pentru respectarea drepturilor lor. Îi provoc pe toți parlamentarii de Botoșani să facă la fel, sau să explice cum se poate trăi într-o lună cu 1700 de lei. În condițiile inflației din acest an și în criza energetică actuală”, a declarat deputatul Andrei Drancă.

Parlamentarul USR cere celor trimiși de botoșăneni în parlament să iasă public și să explice discriminările pe care le suportă angajații din învățământ prin neacordarea sporului pentru condiții de muncă, neplata orelor suplimentare efectuate peste programul de lucru, inexistența normativelor de personal, nedecontarea navetei și neaplicarea unei indexări salariale care să acopere rata inflației.

„Așa cum în alte domenii se găsesc surse financiare pentru toate aceste drepturi, este corect să se facă și pentru cei din școlile și liceele românești. Sau se dorește în mod intenționat ca noile generații să rămână insuficient educate. Fără echipamente didactice necesare, fără căldură în clase, fără respect pentru profesori. Este o crimă împotriva națiunii române ceea ce se face cu învățământul românesc. Dar facem mare paradă, de ani de zile, cu o <Românie educată>”, a mai adăugat Andrei Drancă.

(Comunicat de presă emis de USR Botoșani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Valeriu Iftime nu se teme de Dinamo: „Nu e de speriat, asta e clar!” / ”Croitoru a făcut o echipă care joacă fotbal!”

astăzi, 17:08

Valeriu Iftime, patronul de la FC Botoșani, nu se teme de liderul Dinamo înaintea meciului direct din etapa a 12-a din Superliga. Dinamo - FC Botoșani se joacă în această seară, ...

Atenție, vânt puternic în șase localități din județul Botoșani!

astăzi, 15:08

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 18:00. Sunt prognozate intensif...

AJPIS Botoșani a făcut plățile pentru peste 29.000 de beneficiari ai tichetelor de energie!

astăzi, 15:00

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat sumele aferente tichetului de energie pentru 29.686 de beneficiari ai sprijinului acordat în baza OUG nr. 35...