Dan Șlincu, deputat PSD: „A început asfaltarea pe DN29A, Suceava – Dorohoi și pe tronsonul Vârfu Câmpului – Dorohoi”

Deputatul social-democrat Dan-Constantin Șlincu, alături de primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu au efectuat astăzi o vizită pe șantierul de pe DN29A Dorohoi-Suceava, acolo unde s-a început turnarea unui covor asfaltic pe segmentul dintre Dorohoi și Vârfu Câmpului.

„Este important că atât ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, cât și conducerea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași au înțeles importanța refacerii infrastructurii rutiere de pe acest drum național și așa cum au promis în urmă cu câteva săptămâni, s-au demarat lucrările de reabilitare pe tot traseul de la Dorohoi și până la Suceava. În  acest moment sunt mai multe echipe care lucrează pe tot acest tronson si două utilaje care au început asfaltarea din puncte diferite. Apreciez faptul că și constructorul a înțeles că trebuie să finalizeze urgent reabilitarea drumului, beneficiind încă de vremea  favorabilă pentru astfel de lucrări”, a declarat Dan Șlincu.

 

În urmă cu câteva săptămâni, deputații sociali-democrați Șlincu Dan și Huțu Alexandra alături de ministrul Marius Budăi s-au întâlnit cu ministrul Sorin Grindeanu unde au discutat despre necesitatea urgentării reabilitării drumului național Dorohoi-Suceava, dar și despre problemele care sunt pe toată rețeaua de drumuri naționale din județ.  Apoi a avut loc o întâlnire între Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi, Dorin Birta vicepreședinte CJ Botoșani, echipa de parlamentari social-democrați botoșăneni, Florin Gavril, consilier de stat al viceprim-ministrului Sorin Grindeanu și reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, conduși de directorul general regional, Ovidiu-Mugurel Laicu unde s-a discutat aceeași problemă.

„Reabilitarea drumului național Dorohoi Suceava este o rezolvare a așteptărilor dorohoienilor și a locuitorilor botoșăneni pentru că pe langă faptul că vor circula în condiții decente și de siguranță este un drum care asigură accesul către aeroportul Salcea și către vestul țării. Modernizarea și reabilitarea drumurilor este o condiție necesară pentru atragerea investițiilor și dezvoltarea zonei noastre”, a transmis Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.

(Comunicat de presă emis de PSD Botoșani)




 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Valentina Siclovan se alătură Consiliului de Administrație Electro-Alfa International în calitate de membru independent

astăzi, 10:28

Electro-Alfa International (BVB: EAI), producător român de top de echipamente electrice și furnizor de servicii EPC și IT, listat la Bursa de Valori București, anunță alegerea Valentinei S...

Valeriu Iftime se poziționează împotriva lui Ilie Bolojan! Liderul PNL Botoșani a susținut guvernarea alături de PSD în ședința tensionată a liberalilor!

astăzi, 10:18

Ședința Biroului Politic Național al PNL desfășurată luni la București a scos la iveală una dintre cele mai mari fracturi interne din partid din ultimii ani. În centrul atenției s-a afl...

Comuna Corni: Comunicat de presă finalizare proiect

astăzi, 09:51

COMUNA CORNI, în calitate de beneficiar, a derulat începând cu data de 12.12.2023 proiectul „CONSTRUIRE SI DOTARE CENTRU SOCIAL MULTIFUNCTIONAL IN SATUL BALTA ARSA, COMUNA CO...

-->