Crin Antonescu a ajuns la Botoșani. Întâmpinat de social-democrați și de liberali, se întâlnește cu oamenii de afaceri! (Foto, Video)

Crin Antonescu a ajuns la Botoșani cu o întârziere pe care candidatul la funcția cea mai înaltă a statului român a pus-o pe seama unor probleme tehnice legate de zborul cu avionul, astfel că programul inițial a suferit câteva modificări.

La sosirea în municipiul Botoșani, candidatul susținut la alegerile prezidențiale de PSD, PNL și UDMR, a fost întâmpinat de liderii celor două partide importante: Valeriu Iftime, Marius Budăi, Doina Federovici.

 

În acest moment, Crin Antonescu participă la o întâlnire cu oamenii de afaceri din județul Botoșani.

”Toți știm că economia este în cea mai mare parte drama Guvernului și a Parlamentului. Iar președintele – care va fi acela - are cel puțin două misiuni. Un dialog constant, o informare constantă cu reprezentanții mediului de afaceri, pentru că ei sunt parte esențială a societății civile. Deși toți oamenii de afaceri, toate camerele de comerț, toate asociațiile, oamenii de afaceri, întreprinzătorii în general, sunt mereu într-un dialog cu autoritățile centrale, locale, la nivelul de ansamblu, la nivelul prognozelor, al inventarierii stării, temperaturii mediului de afaceri și economiei, cred că un dialog al președintelui cu mediul de afaceri este absolut necesar. Eu cred în rolul elitelor, cred că elitele economice au fost cele mai performante față de celelalte elite, inclusiv elitele politice, cred că ați făcut foarte mult, peste tot în România s-au făcut lucruri extraordinare și nu întotdeauna în cele mai fericite condiții”, a declarat Crin Antonescu în fața oamenilor de afaceri de la Botoșani. (Vezi declarația video jos)

De la ora 14.00 este anunțată o conferință de presă.

De asemenea, vineri după-amiază, de la ora 17.00, Crin Antonescu se va întâlni cu peste 500 de membri și simpatizanți PSD și PNL Botoșani.











 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Au început demersurile pentru un aerodrom în județ, la Vlădeni, Prefectul: ”Un proiect de care poate beneficia tot județul!”

astăzi, 07:51

Aeroclubul României va investi într-un aerodrom în comuna Vlădeni, iar demersurile pentru realizarea acestuia au început în această săptămână. Prefectul județ...

Liceele tehnologice trebuie să își actualizeze Planul de Acțiune al Școlii până pe 14 decembrie

astăzi, 07:34

Liceele tehnologice trebuie să își actualizeze Planul de Acțiune al Școlii până la 14 decembrie 2026, iar inspectoratele au termen până la 18 decembrie să transmită situația...

Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă

astăzi, 07:15

Intrebare: - Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă! Răspuns: - Ăla de afară e gratis!