Cosmin Andrei, PSD Botoșani: „Am multe proiecte de prezentat, combaterea violenței în școli este unul dintre ele!”

Primăria trebuie să se implice pentru a combate violența în școli.

Primarul a spus că una dintre prioritățile sale pentru următorul mandat va fi combaterea violenței în școlile din municipiu. Și chiar dacă Primăria nu are atribuții directe în organizarea activităților școlare din unitățile de învățământ, Cosmin Andrei consideră că este datoria primarului să se implice pentru a răspunde la îngrijorările comunității pe care o reprezintă.

„În ultima perioadă, la întâlnirile cu cetățenii, cei care au copii la școală mi-au ridicat din ce în ce mai des această chestiune. A devenit o problemă foarte gravă, la fel cum e și îngrijorarea părinților privind consumul de droguri în rândul elevilor. Sunt și eu părinte. Am și eu aceste îngrijorări. E vorba siguranța copiilor noștri. Nu am cum să spun că nu e treaba mea. Trebuie făcut ceva. Mă voi implica personal, voi colabora cu părinții, cu directorii, cu profesorii și cu cine mai e nevoie pentru a combate violența în școlile din municipiul Botoșani”, a spus primarul. Acesta a promis că va prezenta botoșănenilor acțiunile pe care le are în vedere în această privință și a adăugat că în bugetul pentru anul viitor va aloca o sumă distinctă în bugetul primăriei pentru programele de combatere a drogurilor și a violenței în școlile din municipiul Botoșani.

 

Amenințarea cu violența fizică, umilirea, lovirea sunt situații cu care copiii se confruntă frecvent în școlile din țară, care au loc inclusiv în municipiul Botoșani.

Cum vrea primarul Cosmin Andrei să combată violența în școli

-Ateliere anti-violență în școli – organizarea de activități regulate în școli, în coordonarea unor consilieri școlari sau psihologi, care să le prezinte elevilor modalitățile non-violente de rezolvare a conflictelor și manifestarea respectului reciproc dintre copii.

-Platforma de raportare anonimă – Primăria poate finanța realizarea unei platforme online pe care să o pună la dispoziția unităților școlare și unde elevii să poată raporta anonim actele de violență sau de bullying, inclusiv pentru a semnal intervenția imediată din partea personalului școlar.

-Supraveghere în recreație – Asigurarea prezenței permanente, prin rotație, a personalului școlar pe holurile sau în curtea școlii în timpul pauzelor dintre orele de curs, pentru a preveni actele de violență.

-Implicarea elevilor – Atribuirea unor responsabilități elevilor din clasele superioare în prevenirea actelor de violență sau de bullying din partea altor elevi.

-Chestionare anonime de evaluare – Primăria poate organiza analize periodice pe baza unor chestionare anonime, aplicate în fiecare clasă, pe tema violenței, pentru evaluarea situației și pentru a propune intervenții în cazurile de risc.

(Comunicat PSD Botoșani)


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Județul Botoșani, cea mai mare creștere din țară la extinderea rețelei de canalizare în sate, dar suntem foarte departe de ”civilizație”

astăzi, 20:06

Un procent de 75% dintre gospodăriile de la sat au astăzi toaleta în casă, față de doar 16,5% în 2007, momentul aderării României la UE, iar 75,5% au baie sau duș. Anul trecut...

Doctorița din Botoșani, felicitată de Ambasada României în SUA: ”Un gest extraordinar de omenie. Un moment de mândrie pentru noi toți!”

astăzi, 18:26

Elena Sumanariu, originară din Botoșani, se afla în vacanță în America atunci când a intervenit pentru a acorda primul ajutor unui bărbat prăbușit în Aeroportul din Miam...

80 de ani de la nașterea lui Dimitrie Brândză, botoșăneanul care a dat Grădinii Botanice din București numele său!

astăzi, 17:20

Născut în județul Botoșani, la 22 octombrie 1846, medic, naturalist și botanist român, membru titular al Academiei Române, a fondat Grădina Botanică din București, care astăz...