Constructori desemnați pentru reabilitarea Muzeului Științelor Naturii Dorohoi! (Video)

Clădirea Muzeului a fost construită în 1887 ca sediu al Prefecturii județului Dorohoi, fiind prima clădire publică din oraș care a beneficiat de instalație de apă, canalizare și încălzire centralizată.

Una dintre cele mai frumoase clădiri din județ, cea a Muzeului Științelor Naturii din Dorohoi, își va recăpăta strălucirea de odinioară. Institutul Național al Patrimoniului a desemnat constructorul care va transforma muzeul dorohoian într-unul modern, care va pune în evidență valoroasele exponate pe care le are în patrimoniu. Asocierea desemnată câștigătoare este cea formată din firmele Mădbeton (Borșa) și Euras (Satu Mare).

„Atunci când este determinare și profesionalism, imposibilul devine posibil. Un proiect de suflet în care puțini au crezut, dar pe care, împreună cu colegii parlamentari, l-am promovat din postura de președinte al Consiliului Județean, devine realitate. A fost desemnat constructorul pentru reabilitarea Muzeului Științelor Naturii Dorohoi. Este cel mai important proiect care a obținut finanțare în cadrul Programului național de restaurare a monumentelor istorice”, a declarat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani, adăugând că această reușită este rodul muncii  echipei pe care o conduce, una profesionistă, cu experiență administrativă și care pune interesul județului pe primul plan: „Parlamentarii social-democrați sunt implicați și vor fi implicați în toate proiectele majore ale județului, pentru că doar așa putem să dezvoltăm și regiunea noastră. Ceea ce am făcut pentru Botoșani reprezintă o carte de vizită importantă, pe care și-ar dori-o orice candidat”.

 

Prin transpunerea în practică a acestui proiect, vom avea parte de un muzeu modern, care va pune în evidență valoroasele exponate pe care le are în patrimoniu, precum colecția de insecte și fluturi exotici a profesorului Ioan Nemeș, colecția de fluturi exotici a farmacistului Wilhelm Weber, colecția de păsări de pe continentul african a profesorului Cătălin Rang sau expoziția de obiecte de sticlă-porțelan realizate în fosta fabrică de sticlă din Dorohoi.

„Pe lângă lucrările de consolidare, restaurare și punere în valoare a patrimoniului expozițional, la Muzeul de Științele Naturii Dorohoi se va readuce la viață biblioteca ce deține peste 6.500 de volume de specialitate, care vor putea fi consultate în sala de lectură. De asemenea, se vor amenaja două laboratoare – unul de cercetare și unul de conservare –, un auditorium, o sală de educație muzeală, una pentru conferințe și simpozioane și o cafenea”, a mai spus Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.

(Comunicat de presă CMF11240017- PSD Botoșani)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Județul Botoșani, cea mai mare creștere din țară la extinderea rețelei de canalizare în sate, dar suntem foarte departe de ”civilizație”

astăzi, 20:06

Un procent de 75% dintre gospodăriile de la sat au astăzi toaleta în casă, față de doar 16,5% în 2007, momentul aderării României la UE, iar 75,5% au baie sau duș. Anul trecut...

Doctorița din Botoșani, felicitată de Ambasada României în SUA: ”Un gest extraordinar de omenie. Un moment de mândrie pentru noi toți!”

astăzi, 18:26

Elena Sumanariu, originară din Botoșani, se afla în vacanță în America atunci când a intervenit pentru a acorda primul ajutor unui bărbat prăbușit în Aeroportul din Miam...

80 de ani de la nașterea lui Dimitrie Brândză, botoșăneanul care a dat Grădinii Botanice din București numele său!

astăzi, 17:20

Născut în județul Botoșani, la 22 octombrie 1846, medic, naturalist și botanist român, membru titular al Academiei Române, a fondat Grădina Botanică din București, care astăz...