Comunicat - Tamara Ciofu: "Am votat pentru adoptarea Ordonanței de Urgență ce prevede finanțarea programului de reducere a TBC"

Parlamentarul social-democrat botoșănean Tamara Ciofu a anunțat astăzi că miercuri a fost votat în Camera Deputaților, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență elaborată de actualul Guvern pentru finanțarea bunurilor și serviciilor achiziționate în cadrul Programului privind reducerea poverii tuberculozei în România. Acest proiect a avut în vedere reformarea sistemului de control al tuberculozei şi consolidarea gestionării tuberculozei rezistente la medicamente, prin asigurarea accesului universal la diagnostic şi tratament şi abordarea nevoilor grupurilor de populaţie cu risc, pentru perioada 1 aprilie 2015 - 31 martie 2018, implementat de Fundaţia Romanian Angel Appeal.

 

„Este foarte important că Executivul și colegii mei parlamentari de la PSD care au votat ieri proiectul au înțeles necesitatea de alocare a fondurilor pentru diminuarea ratei de abandon față de tratament, ceea ce a condus la o scădere semnificativă în fiecare an a cazurilor de tuberculoză din România. Experții Organizației Mondiale a Sănătății au demonstrat că succesul în tratarea tuberculozei poate fi asigurat doar dacă bolnavul are acces simultan la tratament medical, alimentație specifică și consiliere psihologică. Dacă dorim să eradicăm cu totul această afecțiune, trebuie să le asigurăm tuturor pacienților diagnosticați cu tuberculoză servicii de asistență medico-socio-psihologică pe tot parcursul tratamentului inclusiv în ambulatoriu până la 24 luni, așa cum prevăd normele OMS”, a declarat Tamara Ciofu.

La Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților se află în dezbatere inițiativa legislativă a deputatului PSD Tamara Ciofu, care a fost elaborată în colaborare cu experții în combaterea tuberculozei de la Fundația Romanian Angel Appeal și Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă în acord cu recomandările specialiștilor de la Organizația Mondială a Sănătății.

„Proiectul de lege pe care l-am propus în mandatul trecut are în vedere implementarea unui sistem de beneficii de asistență pentru bolnavii de TBC după ieșirea din spital până la vindecarea completă. Astfel, bolnavii vor fi motivați să se țină de tratament, evitându-se riscul de recidivă care la tuberculoză este foarte ridicat. În acest sens, este prevăzut ca pacienții cu tuberculoză să primească o indemnizație de hrană, precum și  sprijin financiar pentru acoperirea cheltuielilor privind tratamentul, medicația, transportul la unitatea sanitară și alte cheltuieli suplimentare generate de incapacitatea de muncă a acestuia. Mai mult decât atât, bolnavii de tuberculoză vor primi servicii facultative de consiliere psihologică. Toate aceste facilități vor fi însă acordate doar  în măsura în care pacientul va respecta cu strictețe administrarea tratamentului”, a subliniat deputatul botoșănean. 

Deputatul PSD Tamara Ciofu a participat alături de reprezentanții Fundației Romanian Angel Appeal la la mai multe întâlniri cu membrii Organizației Mondiale a Sănătății în Romania pe tema dezvoltării unui nou model de îngrijire a tuberculozei în ambulatoriu. Acțiunile OMS au avut scopul de a sprijini Guvernul Romaniei în implementarea Strategiei Nationale de Control al TB 2015-2020.      

Comunicat de presa

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...