COMUNICAT Senatorul Lucian Trufin: "Da, se poate - județul Botoșani pe primul loc la absorbția fondurilor europene din PNDR"

Făcând o analiză a situației proiectelor înregistrate pe sub-măsurile deschise anul acesta în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, senatorul PSD Lucian Trufin se declară mulțumit de creșterea gradului de încredere al fermierilor botoșăneni în accesarea fondurilor europene pentru agricultură, reflectat în numărul mare de cereri depuse de către aceștia.

“Conform datelor oficiale obținute de la Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Iași, județul nostru se situează pentru prima dată pe primul loc la nivelul Regiunii 1 Nord-Est, din care fac parte șase județe, ca număr al cererilor înregistrate pentru atragerea fondurilor europene nerambursabile. Astfel, dintr-un total de 1648 de cereri, 493 au fost depuse de către fermierii noștri, o performanță pentru județul Botoșani, cu atât mai mult cu cât numărul lor este cu mult peste cele înregistrate în județul Iași, aflat pe poziția imediat următoare a clasamentului”, a afirmat senatorul PSD.

 

Parlamentarul și-a exprimat încrederea că interesul crescut pe care fermierii botoșăneni l-au manifestat pentru proiectele care vizează toată gama de investiții în mediul rural, de la cele în ferme mici, instalarea tinerilor fermieri, dezvoltarea activităților non-agricole, până la modernizarea fermelor mari și dezvoltarea infrastructurii de bază, este și rezultatul amplelor campanii de informare pe care acesta le-a realizat în teritoriu, dar și dovada implicării unora dintre factorii cu responsabilitate în implementarea politicilor agricole din județ.

“În urma numeroaselor întâlniri pe care le-am avut cu fermierii din județ, am realizat că aceștia nu sunt informați în privința modului în care pot beneficia de banii europeni pentru a-și dezvolta afacerile și am considerat că este de datoria mea ca parlamentar și secretar al comisiei de agricultură să le aduc informația acasă, să-i încurajez și să-i stimulez să depună proiecte, pentru a accesa aceste fonduri nerambursabile. Totodată, am întreprins demersurile necesare pentru îmbunătățirea fluxului informațional dintre instituțiile deconcentrate responsabile de promovarea și implementarea programelor agricole, UAT-uri și fermieri, atrăgând atenția asupra faptului că doar printr-o comunicare eficientă, în timp real, putem veni în sprijinul beneficiarului final – fermierul botoșănean”, a transmis parlamentarul PSD.

Obiectivul senatorului Lucian Trufin este de a continua promovarea în teritoriu a tuturor  programelor agricole, singura posibilitate de dezvoltare reală și durabilă a județului Botoșani, astfel încât acesta să ocupe o poziție fruntașă la accesarea de fonduri europene, cu atât mai mult cu cât, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale condus de Petre Daea, este până în acest moment campionul absolut al Guvernului, în atragerea fondurilor UE.

Comunicat de presa

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Valeriu Iftime, prima reacție după conflictul de la FC Botoșani

astăzi, 18:56

Andrei Miron și Alexandru Albu (ambii 31 de ani) s-ar fi bătut, iar cel de-al doilea s-ar fi ales cu mai multe răni, care se pare că au necesitat tratament la spital. ”O discuție mai apr...

Elena Udrea, preluată de o ambulanță din penitenciar și operată de urgență!

astăzi, 17:59

Fostul ministru a fost preluat, duminică dimineață, cu ambulanța de la Penitenciarul Târgșor, Elena Udrea fiind dusă la spital din cauza unor probleme abdominale. A fost operată de urg...

România încheie Cupa Mondială la Canotaj pe LOCUL 1! (Foto)

astăzi, 17:27

Fiecare medalie vorbește nu doar despre muncă, ci și ilustrează și mândria, emoția și efortul din spatele acestor performanțe. România încheie Cupa Mondială II de la Luce...