Comunicat - Răzvan Rotaru: "Promisiunile lansate de dl. primar Cătălin Flutur privind modernizarea stadionului, se dovedesc a fi doar praf în ochii botoșănenilor"

Deputatul PSD Răzvan Rotaru susține că edilul lansează promisiuni legate de modernizarea stadionului municipal, pe care nu le onorează și califică această tergiversare ca, rea-voință.
 
“Botoșaniul merită un stadion modern și multifuncțional. Dacă pretindem performanță, trebuie să asigurăm și infrastructura necesară.
Voi ataca de câte ori va fi nevoie acest subiect, până când Primăria va face ceva în sensul acesta. Eu, așa cum am mai spus, nu am orgolii politice și sunt deschis la colaborare, pentru interesul public. Ba mai mult, mi-am oferit sprijinul pentru a reuși să atragem fonduri prin CNI și Ministerul Dezvoltării pentru modernizarea stadionului. Sper doar ca dl. Flutur să se aplece mai profund asupra acestei probleme și să demareze procedurile. Cetățenii s-au săturat să meargă la alergat pe stadion, pe o pistă sub orice critică, doar pentru că dl.Eugen Țurcanu, cel care conduce DSPSA din cadrul Primăriei și  care răspunde de asta, nu își face treaba.” a declarat Răzvan Rotaru.
 
Totodată, deputatul social-democrat aduce în discuție și problema sălii de atletism de la Liceul cu Program Sportiv, care nu poate fi dată în folosință pentru că nu este racordată la utilități, acuzând de nepăsare, conducerea Primăriei.
 
“Este inadmisibil ca, nici până astăzi, sportivii să nu se poată antrena în sala de atletism de la Liceul Sportiv, care este una dintre cele mai frumoase și mai moderne săli de atletism din regiunea Moldovei, pentru că municipalitatea nu a identificat soluții de racordare la utilități. Sunt tineri care ajung să urce pe podium la cele mai dure  competiții de atletism la nivel național. Este rușinos!” susțíne deputatul Rotaru.

Comunicat de presa

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alertă meteo de Cod Galben pentru județul Botoșani!

astăzi, 10:03

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de Cod Galben care vizează și județul Botoșani. Avertizarea meteo – Cod Galben de vânt puternic, este valabilă vine...

Atenție, șoferi! Elicopterul Poliției survolează astăzi arterele rutiere din județul Botoșani!

astăzi, 09:36

Acțiunile pentru creșterea siguranței rutiere continuă în județul Botoșani. Astăzi, 13 noiembrie, elicopterul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne survol...

Botoșănean căutat de polițiști după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors!

astăzi, 09:20

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din municipiul Botoșani, este căutat de poliție după ce a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Oamenii legii, alertați de familie, fac apel...