Comunicat: Organizaţia PNL Botoşani salută numirea noului prefect: „Nu vom tolera niciun gest partizan”

Organizaţia PNL Botoşani salută numirea noului prefect şi intrarea în normalitate şi la nivelul judeţului în ceea ce priveşte implementarea politicilor publice de către Guvernul României instalat în urmă cu o lună de zile.

În logica protocolului încheiat la nivel național cu ALDE, Guvernul PNL, prin premierul Ludovic Orban, a numit astăzi noului prefect de Botoșani, în persoana lui Alexandru Colbu. Sub acest aspect, prefectul județului Botoșani este obligat să pună în aplicare programul de guvernare al Partidului Național Liberal.

 

Organizația PNL Botoșani îi va monitoriza îndeaproape activitatea în vederea exercitării funcției fără a accepta ingerințe politice în actul de management. Avertizăm faptul că prefectul reprezintă Guvernul în teritoriu, iar acesta trebuie să își desfășoare activitatea punând în aplicare programul de guvernare al PNL.

Noul prefect trebuie să fie conștient de amploarea și responsabilitatea funcției pe care a obținut-o, de aceea nu vom tolera niciun gest partizan sau vreo încercare de politizare a funcției cu care a fost învestit. Partidul Național Liberal și-a asumat, o dată cu preluarea guvernării promovarea și susținerea unor oameni integri și profesioniști, iar orice derapaj al partenerilor de guvernare nu va trece nesancționat. 

(Comunicat de presă emis de organizația PNL Botoșani)

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă cu aruncător găsită de un botoșănean aflat cu animalele pe câmp!

astăzi, 17:05

O bombă de aruncător a fost descoperită, în această după-amiază, pe o pășune din apropierea orașului Săveni. Muniția a fost găsită de un bărbat aflat cu animalele pe câmp....

Expoziția „RECOLLECTION” a artistului Dan Gherman la Memorialul Ipotești!

astăzi, 15:15

Botoșani,  Memorialul Ipotești — Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” anunță deschiderea expoziției personale „RECOLLECTION”, semnată de artistul Dan G...

Medalii câștigate de sportivii de la SINH DAU Botoșani la Campionatul Național de la Onești! (Foto)

astăzi, 14:40

În zilele de 31.10 – 01.11.2026, Sala Polivalentă – “Nadia Comăneci” din Onești, a găzduit Campionatul Național pentru Juniori si Seniori la Qwan-ki-do. Acestă impo...