Comunicat - Lucian Trufin: "Pas important pentru încurajarea fermierilor în a se uni în cooperative agricole"

Senatorul Lucian Trufin, secretarul Comisiei pentru Agricultură din Senat a declarat că Legea nr. 164 din 22 iulie 2016 pentru modificarea şi completarea "Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acesteia", va fi aplicată în curând, ca urmare a demersurilor și a interpelărilor pe care le-a făcut în calitate de parlamentar.

Prin dezbaterile pe care senatorul le-a generat în cadrul Comisiei pentru Agricultură din Senatul României pe tema neaplicării legii care conferă facilități fiscale fermierilor pentru a-i încuraja să înființeze și să funcționeze în cooperative agricole, a reușit să atragă atenția ministrului finanțelor – Eugen Orlando Teodorovici, care a organizat o întâlnire consultativă pe această temă, la ministerul pe care îl conduce.

 

“Am continuat demersurile pentru intrarea în normalitate și am solicitat instituțiilor abilitate să aplice Legea cooperației, astfel încât numărul cooperativelor să crească și să dăm astfel o șansă de supraviețuire fermierului român mic și mijlociu în competiție cu fermierul european. În urma dezbaterilor intense din cadrul Comisiei de agricultură, ministrul finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici a invitat la discuții reprezentanți ai Consiliului Concurenței, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, responsabili din cadrul ministerului pe care îl conduce, precum și parlamentari, pentru a clarifica aspectele care au dus la neaplicarea până în prezent a acestei legi, deși a fost publicată în Monitorul Oficial în anul 2016”, a declarat senatorul Lucian Trufin.

Acesta a mai afirmat că se declară mulțumit de rezultatele întâlnirii consultative care s-a  derulat la Ministerul Finanțelor, cu atât mai mult cu cât, mesajul ministrului Teodorovici a fost unul imperativ, acesta solicitând funcționarilor din ministerul său, aplicarea imediată a legii.

Legea nr. 164/ 2016  impulsionează asocierea fermierilor în Cooperative Agricole prin instituirea unor avantaje fiscale cum ar fi:

- scutirea de la plata impozitului pe profit pe primii 5 ani a cooperativelor agricole care procesează produsele agricole;

- scutirea membrilor de la plata impozitului pe venituri în cazul persoanelor juridice microîntreprinderi şi de la plata impozitului pe norma de venit în cazul persoanelor fizice, respectiv persoană fizică, persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere familială, pentru producţia valorificată prin/către cooperativa agricolă;

- în cazul cooperativelor microîntreprinderi, acestea plătesc impozit pe profit şi sunt scutite de la plata impozitului pe venituri;

- scutirea de la impozitul pe proprietate a bunurilor imobile ale membrilor cooperatori aferente producţiei valorificate prin cooperativa agricolă;

- scutirea membrilor cooperativelor de la plata impozitului pe arendă în cazul terenurilor luate în arendă de către cooperative de la aceştia.

 „Săptămânal mă întâlnesc cu zeci de fermieri, pentru a le oferi informații despre avantajele înființării și funcționării în cadrul cooperativelor agricole. Din păcate, beneficiile fiscale pentru aceste forme asociative, statuate prin legea 164/2016, nu se aplică nici până astăzi”, a mai afirmat parlamentarul botoșănean. Acesta a declarat că nu se va opri până când legea nu va fi aplicată, iar fermierii nu se vor bucura de avantajele fiscale pe care aceasta le conferă.

Comunicat de presa

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii anunţă vreme mai caldă decât în mod obişnuit pentru următoarele patru săptămâni

astăzi, 17:45

Meteorologii anunţă vreme în general mai caldă decât în mod obişnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul ţării şi în regiunile ...

Derby pentru primul loc la Arad cu „Bătrâna Doamnă”: SÂMBĂTĂ joacă FC Botoșani!

astăzi, 16:30

Partida UTA – FC Botoșani va avea loc sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 17:15. Duelul de pe „Arena Francisc Neuman” din Arad se va disputa în cadrul rundei a-IV-a din ace...

Botoșănean reținut, după ce a încălcat ordinul de protecție emis de polițiști!

astăzi, 15:32

La data de 9 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 55 de ani, din comuna Suhar...

-->