Comunicat: Investiții record într-o singură lună în județul Botoșani: 10 milioane de euro pentru 10 obiective în 9 localități

În luna februarie a acestui an, în județul Botoșani au fost demarate 10 obiective de investiții în 9 localități în valoare de 10 milioane de euro.

„Ne respectăm angajamentele față de botoșăneni, așa cum am promis atunci când le-am cerut votul de încredere. La minciunile și manipulările repetate venite din partea PNL că nu se fac investiții în județul Botoșani sau că beneficiază doar primarii PSD, le răspundem cu fapte concrete din teren. În 2019, în luna februarie avem în Botoșani investiții pentru care urmează să înceapă lucrările pentru modernizarea infrastructurii rutiere, construcția de rețele de apă și canalizare, reabilitarea de cămine culturale și ridicarea de săli de sport. Din cele 9 localități în care vor începe lucrările, 3 primari sunt de la PSD, 4 de la PNL și 2 independenți. Așadar, orice persoană de bună credință poate să constate că nu a existat niciun criteriu politic pentru aprobarea finanțărilor, care au fost promovate de Guvern în acord cu nevoile fiecărei comunități locale”, a declarat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.  
   
Obiectivele de investiții sunt realizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, inițiat de PSD și prin Compania Națională de Investiții și prevăd: construcția a două săli de sport în comuna Mitoc, respectiv în comuna Stăuceni, modernizarea și extinderea Liceului Dimitrie Cantemir din Darabani, reabilitarea drumurilor sătești din comuna Vârfu-Câmpului, comuna Leorda și comuna Coșula, asfaltarea drumului principal și construirea a 12 podețe în comuna Concești, asfaltarea drumurilor de interes local din trei sate din comuna Suharău, înființarea unui sistem de apă în Havârna și reabilitarea căminului cultural din comuna Vârfu-Câmpului.

 

„Este pentru prima dată când un guvern construiește bugetul țării pe baza programelor care răspund unor nevoi reale ale populației. Atât eu, cât și colegii mei parlamentari am prezentat ministerelor de resort problemele județului Botoșani și astfel s-a înțeles că avem nevoie de investiții în județul Botoșani și am primit o finanțare adecvată obiectivelor pe care le avem de realizat la nivelul fiecărei localități. Prin toate măsurile și programele pe care le-a implementat, actuala coaliție de guvernare PSD+ALDE are în vedere reducerea decalajului între zonele rurale și urbane de la nivelul fiecărui județ din țară”, a subliniat vicepreședintele PSD pentru Regiunea de Nord-Est.

Comunicat de presa



 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...