Ciolacu: Adoptarea salariului minim european – un beneficiu în special pentru salariaţii din mediul privat românesc

Ciolacu: Adoptarea salariului minim european – un beneficiu în special pentru salariaţii din mediul privat românesc

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şeful Camerei Deputaţilor, afirmă că adoptarea unui salariu minim european reprezintă un beneficiu în special pentru salariaţii din mediul privat românesc, în contextul în care miniştrii Muncii din Uniunea Europeană s-au pus de acord asupra propunerii de Directivă pe acest subiect.

„Salut faptul că miniştrii Muncii din Uniunea Europeană s-au pus de acord asupra propunerii de Directivă privind instituirea salariului minim european. Este un proiect pe care PSD l-a susţinut constant în ultimii ani, iar toate iniţiativele noastre de creştere a salariului minim din România au avut în vedere inclusiv încadrarea în acest traseu european. Sunt convins că adoptarea unui salariu minim la nivelul întregului continent reprezintă un beneficiu ]n special pentru salariaţii din mediul privat românesc. Avem aproximativ 1,6 milioane de angajaţi cu acest nivel de salarizare în România, ale căror câştiguri trebuie să alinieze în viitor cu cele ale muncitorilor din Spania, Italia sau Franţa”, a afirmat Marcel Ciolacu, vineri, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul PSD adaugă că salariul minim european poate însemna şi un mecanism predictibil pentru mediul de afaceri.

„Este un instrument care va oferi mai multă echitate socială şi va proteja mai bine interesele a milioane de salariaţi”, mai afirmă Ciolacu.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat joi că miniştrii Muncii din Uniunea Europeană s-au pus de acord, în cadrul lucrărilor Consiliului EPSCO, asupra salariului minim european.

 

Spune-ne opinia ta