Camera Deputaţilor dezbate, luni, moţiunea simplă împotriva ministrului de Interne

Camera Deputaţilor urmează să dezbată luni moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, depusă de 55 de parlamentari USR şi neafiliaţi aparţinând Partidului Forţa Dreptei, iar votul va fi dat miercuri.

Iniţial, moţiunea simplă, intitulată „Siguranţă şi încredere sau debandadă şi furt? Ministrul Bode trebuie să răspundă pentru dezastrul creat”, trebuia să fie dezbătută săptămâna trecută, însă a fost reprogramată la solicitarea ministrului Bode care a anunţat că este „angrenat într-o serie de activităţi cu oficialităţi străine”.

 

Semnatarii moţiunii cer ca ministrul Bode să plece de la conducerea MAI, deoarece nu a reuşit reformarea instituţiei. Potrivit acestora, „cea mai mare reuşită” a mandatului acestuia este „licitaţia cu dedicaţie pentru achiziţia a 600 de BMW-uri de la prietenul preşedintelui Klaus Iohannis”.

„După aproape doi ani de mandat la Ministerul Afacerilor Interne, nu se mai îndoieşte nimeni că prioritatea ministrului Lucian Bode este să protejeze interesele de partid, nu pe cele ale oamenilor. Iar când nu se preocupă de interesele de partid, domnul Bode se îngrijeşte de interesele infractorilor, ale clienţilor politici şi ale prietenilor şefului său direct, Klaus Iohannis. La urma urmei, ar fi putut fi altfel când ai pus în fruntea MAI un om care, pe când era ministru al Transporturilor, a dovedit că nu dă doi bani pe lege? Sau aţi uitat episodul maşinii ministrului care, depăşind pe linie continuă, pe un pod, a provocat un accident în urma căruia au fost rănite două persoane?”, se arată în moţiune, conform Agerpres.

În opinia iniţiatorilor, „eficienţa ministrului Bode s-a văzut când l-a ajutat pe prietenul preşedintelui Iohannis să vândă Poliţiei Române 600 de BMW-uri „de numai 32.000 de euro, fără TVA”, printr-o „licitaţie aranjată, cu un caiet de sarcini bine ajustat încât să câştige cine trebuie”.

Potrivit deputaţilor USR şi de la Forţa Dreptei, Lucian Bode a înregistrat un eşec şi în ceea ce priveşte implementarea programului de protejare a victimelor violenţei domestice.

Bode mai este acuzat în moţiune că şi-a secretizat lucrarea de doctorat ‘cu o zi înainte de termenul anunţat pentru publicarea integrală’ şi ar fi ‘tatăl corupţilor din minister’.

„Domnul ministru Bode a avut mai multe ocazii să-şi prezinte demisia de onoare pentru toate eşecurile şi toate scandalurile în care MAI a fost implicat în ultimii aproape doi ani. Nu a făcut-o. Nu îţi poţi da demisia de onoare dacă nu ai onoare. Poziţia de ministru de Interne este mult prea importantă pentru a fi lăsată pe mâna unui nepriceput a cărui singură calitate este că ştie să răspundă repede ordinelor de la Cotroceni. Un leadership aşa de slab şi păgubos cum e al domnului Bode se transmite structurilor pe care le are în subordine şi rezultatul e corupţie, delăsare şi haos”, mai transmit deputaţii USR şi de la Forţa Dreptei. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

COSR a dat-o în judecată pe Elisabeta Lipă, dar a revenit cu un comunicat în care aproape că-și prezintă scuze!

Tuesday, 20 October 2026

În urma controlului Curții de Conturi, când s-a verificat inclusiv modul în care unele federații sportive au acordat premieri după ultimele două ediții ale Jocurilor Olimpice, T...

Reforma administrativă: 429 de localități mici din România dispar în forma actuală!

Tuesday, 20 October 2026

Planul vizează în primă fază comasarea voluntară a celor 429 de localități din România cu mai puțin de 1.500 de locuitori. Primăriile care acceptă unificarea vor primi stimulente ...

Medicul concediat în urmă cu trei ani, după moartea Alexandrei Ivanov, va fi reangajat! Decizia este definitivă

Tuesday, 20 October 2026

Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani este obligat de instanţă să o reangajeze pe doctoriţa Mariana Pitrop, cea care fusese concediată după moartea Alexandrei Ivanov, în august 2023, la M...