Budăi: La nivelul Ministerului Muncii încep discuţiile privind o majorare a salariului minim brut pe ţară, de la 1 ianuarie 2023

Budăi: La nivelul Ministerului Muncii încep discuţiile privind o majorare a salariului minim brut pe ţară, de la 1 ianuarie 2023

La nivelul Ministerului Muncii încep, luni, discuţiile cu partenerii sociali, patronate şi sindicate privind o majorare a salariului minim brut pe ţară, de la 1 ianuarie 2023, a anunţat cu puţin timp în urmă, la Iaşi, ministrul de resort, Marius Budăi.

El a precizat că aceste discuţii vin după ce Parlamentul European a adoptat recent prevederile Directivei cu privire la salariile minime adecvate din Uniunea Europeană.

„Discuţiile şi concluziile preliminare din cadrul Comisiei de dialog social vor fi translatate în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, acolo unde cu toţi miniştrii vom discuta, cu mediul de afaceri, dar şi cu sindicatele, pentru o creştere a salariului minim care să se întâmple de la 1 ianuarie. Nu ne dorim să intervenim până la 1 ianuarie, pentru că nu ne dorim să bulversăm activitatea economică pe un buget deja creat până la sfârşitul anului”, a spus Marius Budăi, citat de Rador.

Ministerul Muncii intenţionează să organizeze, în parteneriat cu ministerele de resort şi cu patronatele, o bursă a locurilor de muncă la Bihor, dar şi o reformă a venitului minim de incluziune, cu tema centrală: abandonul şcolar. Declaraţia a fost făcută înainte de întâlnirea cu oamenii de afaceri din Iaşi.

 

Spune-ne opinia ta