Alexandra Huțu: Sfârșitul de an a adus vești bune pentru 20 de localități din județul Botoșani

Deputatul PSD Alexandra Huțu, membru în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților, a anunțat astăzi că Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat pentru finanțare 24 de proiecte, în valoare totală de peste 59 de milioane de lei, depuse de 20 de unități administrativ-teritoriale din județul Botoșani, care vizează creșterea eficienței energetice în clădirile publice.

„Îi felicit pe domnii și doamnele primar care au depus proiecte și au primit această aprobare a finanțării de la Administrația Fondului pentru Mediu. Beneficiile investițiilor în eficientizarea energetică a clădirilor publice sunt multiple - de la reducerea consumului de energie, la avantaje de natură economică, deci la reducerea costului facturilor la electricitate și încălzire, până la creșterea calității aerului și protejarea mediului înconjurător prin utilizarea rațională a resurselor sau utilizarea resurselor regenerabile. Astfel de modernizări ale clădirilor publice reprezintă un pas înainte în dezvoltarea durabilă a localităților, a creșterii calității serviciilor publice locale și a actului administrativ și în definitiv a calității vieții cetățenilor”, a declarat deputatul Alexandra Huțu

 

Cele douăzeci de localități în care se vor deschide șantiere pentru lucrări de investiții cu scopul creșterii performanței energetice a clădirilor publice sunt municipiile Botoșani și Dorohoi, orașele Flămânzi și Darabani, comunele Albești, Avrămeni, Copălău, Coțușca, Havârna, Hilișeu-Horia, Hlipiceni, Hudești, Lozna, Mileanca, Păltiniș, Răchiți, Rădăuți-Prut, Răuseni, Roma și Todireni.    

„Am reușit finalizarea analizei tuturor dosarelor depuse în cadrul acestui program prin care vom asigura fonduri pentru modernizarea în special a unităților de învățământ, a creșelor, grădinițelor, școlilor gimnaziale și liceelor din întreaga țară. Vom contribui în același timp la îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și la reducerea consumului anual de energie primară și promovarea utilizării surselor regenerabile de energie. La nivel național sunt 663 dosare de finanțare aprobate, iar la nivelul județului Botoșani am aprobat 24 de dosare depuse de 20 de localități”, a precizat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu

Astfel, prin finanțarea de la AFM, în cele 20 de localități din județ se vor realiza lucrări pentru implementarea și utilizarea surselor regenerabile de energie, înlocuirea corpurilor de iluminat, îmbunătățirea izolației termice a clădirilor sau orice alte lucrări specifice pentru imobilele în care funcționează paisprezece unități de învățământ, două săli de sport școlare, un dispensar și șase primării.

Lista proiectelor aprobate poate fi consultată accesând link-ul: https://www.afm.ro/main/programe/eficienta_energetica/2022/eficienta_energetica_cladiri_publice-cereri_aprobate-2022_12_28.pdf

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un bărbat care s-a cinstit bine a fost reținut de polițiștii din Botoșani, avea o alcoolemie de 1,81 în sânge!

astăzi, 14:23

La data de 15 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 47 de ani, din comu...

Temperaturi apropiate de cele normale pentru această perioadă sau uşor mai ridicate, până la jumătatea lunii noiembrie

astăzi, 14:07

Meteorologii estimează că, până la jumătatea lunii noiembrie, temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă sau uşor mai ridicate, în timp ce cantităţile ...

ISU Botoșani îi pregătește pe reprezentanții primăriilor să acționeze înainte ca inundațiile să devină o amenințare! (Foto)

astăzi, 13:29

Cum ajunge avertizarea/ atenționarea hidro- meteorologică la oamenii aflați în pericol? Cine organizează evacuarea și unde sunt duse persoanele care trebuie să își părăsească loc...