Alexandra Huțu, PSD: „Ziua Femeii este cea mai bună ocazie de conștientizare a inechităților de gen, a discriminărilor și a violenței de orice fel împotriva femeilor”

„Astăzi de 8 martie, când se sărbătorește în toată lumea Ziua Femeii am tras un semnal de alarmă de la tribuna Parlamentului României cu privire la eliminarea tuturor inechităților, discriminărilor și în special a oricăror forme de violență fizică, verbală sau de altă natură asupra femeilor. Trebuie să ne implicăm cu toții în această problemă și de asemenea, să încurajăm cetățenii să ia atitudine atunci când sunt martorii unor conduite discriminatorii sau agresive față de femei. Fiecare situație în parte trebuie tratată cu maximă seriozitate și indiferent de agresor, societatea și cu precădere cei care sunt abilitați de lege, trebuie să nu mai întoarcă privirea sau să închidă ochii. Altfel, devenim cu toții complici la suferința femeilor care sunt victime ale acestor comportamente", a declarat Alexandra Huțu.

 

Cu toate că în ultimii ani au fost realizate progrese importante în domeniul educației, a pieței muncii și a legislației egalității de gen, atât în țara noastră, cât și în restul statelor din lume continuă să fie înregistrate foarte multe plângeri și sesizări cu privire la violența, discriminarea și inechitatea dintre femei și bărbați pe toate planurile de la viața conjugală, până la școală, carieră și statut social.

„Trebuie să vedem realitatea, să conștientizăm această problemă și să acționăm la nivel legislativ și la nivel local, prin toate instrumentele disponibile. Deși acest fenomen încă afectează mii de femei, iar situația nu e tocmai fericită, urez tuturor femeilor să-și conștientizeze puterea, să-și păstreze rezistența, să nu-și piardă gingășia și să continue să semene în jurul lor bunătate și dragoste", a subliniat parlamentarul social-democrat.

Statisticile oficiale arată că 3.000 de femei sunt agresate în fiecare zi în România.

(Comunicat de presă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

astăzi, 21:04

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

astăzi, 20:48

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

astăzi, 19:40

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...