Alexandra Huțu, deputat PSD și candidat pentru Senat despre soluțiile deja identificate din 2022 pentru reluarea investiției Barajului Vârfu Câmpului! (Video)

Mă bucur că PNL Botoșani a reacționat la ultima mea interpelare și i-a dat undă verde colegului lor, ministrul Mediului, să implementeze soluția la problema apei din Botoșani, pe care i-am indicat-o încă din 2022 împreună cu specialiștii din minister. Nu trebuie decât ca ministrul Fechet să inițieze o hotărâre de guvern care va debloca instant investiția de la Barajul Vârfu Câmpului. Numai să vrea să o aplice! Dacă PNL vrea neapărat să adauge și termenul ”major" în denumirea statutului juridic al barajului, să o facă. Însă, asta nu înseamnă că-l declară ei de interes național, pentru că, așa cum am demonstrat deja, este declarat de interes național de 27 de ani din 1997”, a precizat Alexandra Huțu.

 

Candidatul PSD pentru Senat a primit mai multe mesaje de susținere din partea botoșănenilor care s-au arătat deranjați de atacurile la persoană din partea candidaților PNL la alegerile parlamentare, care în lipsă de soluții au proliferat jigniri și denigrări. „Sunt în asentimentul tuturor celor dintre dumneavoastră care mi-ați transmis mesaje de încurajare și condamn cu vehemență atacurile josnice pe care PNL le îndreaptă împotriva noastră,  a social-democraților. Neputându-și controla reacțiile, mânați de nervi și lipsiți de argumente, folosesc fără rușine jigniri, ironii și minciuni. Faptul că mă jignesc pe mine sau pe alt coleg de-al meu nu este relevant pentru botoșăneni. Pe botoșăneni îi interesează ce program de Guvernare au. Dar oare îl au?”, a subliniat social-democrata.

Soluțiile pe care reprezentanții PSD Botoșani, atât parlamentarii, cât și primarii și fostul președinte al Consiliului Județean le-au indicat ministrului PNL, sunt întârziate de 2 ani.

Practic, soluțiile sunt aceleași ca în 2023. Ministrul este același și partidul din care provine este același. Evident că ministrul le-a ținut la sertar, ca să poată da vina pe PSD. Și iată că acum, după ce PNL a câștigat conducerea Consiliului Județean, ca prin minune, soluțiile cerute de noi în urmă cu doi ani se găsesc și se scot de la naftalină. Indiferent de felul în care PNL Botoșani mă atacă și ne atacă pe noi, cei din PSD, doar pentru că suntem în campanie electorală, un lucru rămâne cert: datorită insistențelor mele și ale PSD Botoșani, ministrul liberal este forțat să facă ceva pentru Barajul de la Vârfu Câmpului”, a arătat Alexandra Huțu.

 (Comunicat de presă CMF1124001- PSD Botoșani)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Doliu în Biserică: Starețul unei cunoscute mănăstiri a plecat la Domnul, în urma unui stop cardio-respirator - FOTO

astăzi, 20:43

Părintele protosinghel Serafim Mihali, starețul Mănăstirii Bisericani, din județul Neamț, a trecut la Domnul în această după-amiază de 16 iulie. Potrivit primelor informații, părin...

Șef nou la o instituție care coordonează și sucursala de la Botoșani!

astăzi, 19:47

Un inspector de trafic rutier a fost numit la începutul lunii iulie 2026 în funcţia de inspector-şef teritorial al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I...

Recunoaștere pentru profesionalism și spirit civic: Un pompier din Botoșani, distins cu Emblema de Onoare a MAI!

astăzi, 18:35

Joi, în cadrul ceremoniei organizate cu prilejul Zilei Ministerului Afacerilor Interne, plutonier adjutant șef Ștefan-Teodorescu Ioan, subofițer în cadrul ISU Botoșani (Garda de Interv...