Activistul civic Bogdan Cărăușu a intrat oficial în cursa electorală. „Am înțeles că eu făceam de fapt politică” (foto, video)

Bogdan Cărăușu a ajuns cunoscut în comunitatea botoșăneană prin intermediul protestelor organizate în 2015, a activităților civice organizate odată cu înființarea Asociației „Scut Botoșănean”.

Duminică după-amiază, Bogdan Cărăușu și-a anunțat, oficial, candidatura pentru Consiliul Local al Primăriei municipiului Botoșani, în mod independent.

Bogdan Cărăușu activează în mediul civic din anul 2015, când a intrat în atenția botoșănenilor și nu doar, prin organizarea protestelor anticorupție după tragedia de la clubul Colectiv din București.

Am venit aici, spun eu, cu un răspuns suficient de bun. Bogdan a venit în atenția publicului botoșănean drept o voce a străzii. A apărut prima oară ca personaj central în filmul protestelor din 2015, protestele anticorupție, care au fost o urmare a tragediei de la Colectiv. Bogdan a avut curajul pe care rareori îl găsești. Curajul de a spune lucrurilor pe nume, de a striga pentru ceea ce vrei, pentru normalitate, pentru democrație, pentru dreptate împotriva unui sistem corupt pe care, din păcate, am ajuns să îl cunoaștem cu toții. Ne este frică de el, fiindcă și-a întins ițele în viețile tuturor și orice mișcare împotriva lui are un efect de boomerang împotriva noastră. Atunci lui Bogdan nu i-a păsat sau i-a păsat mai mult de o convingere mai înaltă, mai presus de niște tatonări de nimic din teren, care n-au fost puține și care durează și astăzi. A inițiat proiectul Scut Botoșănean, atrăgând în jurul lui cea mai importantă resursă a orașului, adică tinerii. Din 2016 de la înființarea Scutului Botoșănean a întreprins zeci poate chiar sute de acțiuni (...)”, a fost descrierea realizată de Maria Roșu în debutul evenimentului de lansare a candidaturii lui Bogdan Cărăușu pentru alegerile din 9 iunie 2024.

Bogdan Cărăușu a mai candidat la alegerile de acum patru ani tot pentru Consiliul Local al Primăriei Botoșani. În cadrul evenimentului de lansare a candidaturii, activistul civic a recunoscut că el făcea politică sub o altă formă și la un alt nivel chiar de la debutul său în lumea civică în urmă cu aproape 10 ani.

De ce politică? Așa cum s-a spus și în prezentarea Mariei, de aproape 10 ani activez civic, ani frumoși, plini cu acțiuni minunate în care am avut ocazia să mă implic direct în educarea și formarea tinerilor botoșăneni. Inevitabil, din păcate, pentru societatea noastră în desfășurarea acestor activități civice m-am lovit de nenumărate ori de ingerințele nejustificate ale factorului politic. Astfel m-am convins pe deplin că principala cauză a felului dezastruos în care mergea și merge societatea românească este dată de tendința de răstălmăcire a sensurilor și răsturnare a valorilor. Ori această răstălmăcire a sensului politicii în primul rând a făcut ca de la asumarea actului politic să fie îndepărtați tocmai cei mai îndreptățiți să fie acolo, și anume românii care își iubesc sincer țara. Am înțeles că în cei 10 ani de activitate civică eu făceam de fapt politică, la nivel micro ce este drept, dar politică”, a declarat Bogdan Cărăușu.

Acesta este susținut de Aureliu Surulescu, președintele și fondatorul Ligii pentru Deșteptarea României (LIDER), al cărei vicepreședinte și fondator este și Bogdan Cărăușu. Inițial a fost înființată drept o platformă civică, dar ulterior a fost transformată într-un partid politic.






 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Grevă de avertisment declanșată de 9 angajați de la Arhivele din Botoșani. „Nu s-a concretizat nimic” (Foto)

Monday, 4 November 2024

Practic, în intervalul orar 12:00 – 14:00, angajații Arhivelor Naționale au întrerupt orice activitate desfășurată cu publicul sau din sala de lectură. Greva s-a desfășura...

S-a votat! Cine sunt cei doi viceprimari ai municipiului Botoșani! (Foto, Video)

Monday, 4 November 2024

La acest vot membrii Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), în număr de trei, s-au retras. Marian Murariu a declarat, în numele grupului, ca se retrag pe motiv că nu doresc s...

Botoșani: Angajații de la Arhive sunt în grevă de avertisment! (Foto)

Monday, 4 November 2024

Angajații de la Arhivele Naționale, inclusiv din Botoșani, au declanșat greva în semn de avertisment în cursul zilei de luni. Astfel, în intervalul orar 12:00 - 14:00, angaja...